Fiul Sorinei Pintea: Noi trăiam simplu, ca orice familie de condiţie medie din România

Fiul Sorinei Pintea: Noi trăiam simplu, ca orice familie de condiţie medie din România

Fostul ministru al Sănătăţii a fost surprinsă într-un control pe un şantier cu o rochide de peste 2000 de dolari

Ionuţ Pintea, fiul Sorinei Pintea, a declarat vineri că mama lui nu i s-a plâns niciodată că ar avea nevoie de bani, deoarece ei trăiau "simplu", ca "orice familie de condiţie medie din România".

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Apel Bucureşti judecă, vineri, contestaţia depusă de fostul ministru al Sănătăţii faţă de decizia de arestare preventivă. Ionuţ Pintea a venit vineri la Curtea de Apel Bucureşti pentru a o susţine pe mama sa, însă nu a putut intra în sala de judecată, deoarece procesul nu este public.
 
"Am vrut să fiu prezent în această dimineaţă alături de mama mea, chiar dacă nu pot să o văd, chiar dacă nu pot să fiu lângă ea, pentru că nu este şedinţă publică, dar sper să fie bine. Toată familia o aşteaptă acasă, în special sora mea mai mică o aşteaptă acasă şi noi credem într-o justiţie corectă şi dreaptă", a spus Ionuţ Pintea, potrivit Agerpres.
 
Răspunzând unei întrebări, el a precizat că Sorina Pintea nu i s-a plâns niciodată că ar avea nevoie de bani, pentru că ei trăiau simplu, "ca orice altă familie de condiţie medie din România".
 
"Niciodată, pentru că noi trăiam simplu. Noi trăiam ca orice altă familie de condiţie medie din România, trăiam simplu. Şi eu muncesc la o companie privată şi nu pot să spun că am avut un standard de viaţă foarte, foarte ridicat, adică trăim normal", a mai spus Ionuţ Pintea.
 
El a dezvăluit că a vizitat-o pe mama sa în arestul Poliţiei Capitalei, iar aceasta i-a spus că este tratată bine.
 
"Săptămâna asta am vorbit cu ea, nu mai ştiu exact în ce zi. Mi-a spus că este bine, că este în regulă, că este tratată corespunzător (...) Au fost avocaţii şi i-au dus (mâncare - n.r.). A fost şi tatăl meu vitreg şi i-a dus mâncare, este hrănită corespunzător, dar la arest acolo nu există un regim şi asta este o problemă. Pachet are voie doar odată pe lună şi vă daţi seama că îi duci alimente care se alterează în timp", a explicat Ionuţ Pintea.
 
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost adusă vineri dimineaţă cu o dubă a Poliţiei la Curtea de Apel Bucureşti, fără cătuşe la mâini, fiind introdusă apoi în sala de judecată. Doi judecători urmează să discute, în şedinţă nepublică, contestaţia depusă de Sorina Pintea faţă de decizia de arestare preventivă. Pintea a contestat decizia din 28 februarie luată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
 
Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, judeţul Maramureş, este acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. 
 

Sorina Pintea, ţinută de mii de dolari pe şantierul unui spital

 
Vara trecută, Sorina Pintea, la acea dată ministru al Sănătăţii a purtat o ţinută de mii de dolari pe şantierul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, unde a mers în vizită pentru a verifica modul în care sunt utilizate fondurile alocate de minister.
 
Aceasta a purtat o ţinută semnată de celebra casă de modă Valentino, în valoare de 2,210 dolari. Rochia maxi roşie, cu mâneci lungi şi imprimeu floral ivoir, este realizată din bumbac şi dantelă, conform descrierii produsului vestimentar de pe site-ul oficial al brand-ului. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările