Euforia Sărbătorilor Pascale şi zilele libere aferente acestei mari sărbători a creştinătăţii, modificările, chiar o anumită relaxare intervenite în grilele de programe ale puţinelor Televiziuni de ştiri serioase care încă mai funcţionează pe teritoriul României au făcut ca românii să nu fie conectaţi aşa cum se cuvenea la dinamica alegerilor parlamentare din Ungaria.
Alegeri ale căror rezultate au infirmat până şi minima
speranţă că gruparea Fidész condusă
de premierul Viktor Orbán măcar nu va atinge iarăşi performanţa de a obţine
două treimi din mandate în viitorul Parlament de la Budapesta. Or, datele de
care dispunem luni dimineaţa, la ora la care scriu eu acest comentariu, arată
că Fidész şi-ar fi asigurat 133 din
cele 199 de mandate disponibile.
Până la urmă, copleşitoarea victorie, a patra din istoria respectivei formaţiuni politice şi a
treia consecutivă, victorie obţinută pe fondul unei participări masive la vot
(se pare că ar fi votat cam 70% dintre cetăţenii maghiari cu drepturi
electorale) nu face decât să îl confirme pe jurnalistul şi analistul politic
Paul Lendvai care, în cartea Ungaria lui
Orbán, apărută la Viena în 2016 şi tradusă în româneşte în vara anului
trecut (a ieşit pe piaţă la editura Humanitas
în 2017, în traducerea Mariei-Magdalena Anghelescu) punea un diagnostic şi
făcea o predicţie şi clare, şi îngrijorătoare deopotrivă. Reproduc în cele ce
urmează un pasaj mai amplu din cartea lui Paul Lendvai.
“De la victoria în alegeri a Fidész din primăvara anului 2010, Ungaria trăieşte într-o eră nouă.
Oamenii de ştiinţă şi jurnaliştii nu discută, ca în alte state democratice din
Uniunea Europeană, în primul rând dacă acest guvern ar putea fi înlocuit prin
nişte alegeri viitoare şi când anume s-ar putea petrece acest lucru. Tacit şi
aproape cu ruşine, se porneşte de la premisa că, după două succese copleşitoare
în alegeri ale Fidész, în condiţii
normale, deci în viitorul apropiat, regimul Orbán nu va putea fi răsturnat prin
alegeri libere. Fortăreaţa puterii construită în ultimii şase ani este, după
judecata omenească, inexpugnabilă din afară. Opoziţia este atât de disperată şi
atât de fără speranţă dezbinată încât nu oferă nici o alternativă realistă
pentru o schimbare politică. Este mai mult decât emblematic faptul că
proiectul cel mai ambiţios de descriere şi analiză a regimului- Caracatiţa maghiară. Statul mafiei post-comuniste,
trei volume însumând 1750 de pagini cu numeroase eseuri strălucite, -nu spune
aproape nimic despre alternativele realiste sau despre strategii promiţătoare
ale Opoziţiei. ”
Viktor Orbán şi-a proclamat duminică seară victoria în
alegeri spunând “A câştigat Fidész, a câştigat Ungaria!” Nici măcar la acest nivel, al discursului politic al liderului prezentului şi, mai mult ca
sigur, al viitorului guvern de la Budapesta nu avem de remarcat vreo modificare
de ton sau stil, cu atât mai puţin de substanţă. Exclamaţia d-lui Orbán nu face
decât să le completeze pe altele asemănătoare, aparţinându-i tot domniei-sale.
Ca de pildă: “noi şi numai noi reprezentăm poporul, pe adevăraţii unguri” sau
“naţiunea întrupată de Fidész nu
poate fi în Opoziţie”.
Victoria în alegeri a Fidész
ar trebui examinată la Bucureşti cu maximă atenţie. Cu atât mai mult după ce ea
vine la numai câteva săptămâni, puţine, după ce, la Moscova, Vladimir Putin şi-a
mai asigurat încă un mandat de cinci ani. Nu e deloc exclus ca cele două
victorii să aibe consecinţe asupra felului în care îşi va concepe în viitor
politica PSD. Preşedintele său, dl. Liviu Dragnea.
Sigur, în ultima vreme atât partidul cât şi preşedintele
său au înregistrat drastice scăderi în sondajele efectuate în rândul opiniei
publice. Astăzi, d-lui Dragnea i-ar fi mai greu să spună, fără să îşi asume
riscul de a părea complet ridicol, aşa cum a făcut-o în trecut, că “PSD e mai mult
decât un partid, e, practic, România mai mică”. Cu toate acestea, Opoziţia
este, pe mai departe, slabă, chiar în pofida unei creşteri în sondaje a PNL (o
creştere pe care e din ce în ce mai limpede că dl. Ludovic Orban nu are nici ştiinţa,
nici capacitatea de a o gestiona aşa cum se cuvine), iar o parte dintre opţiunile
electoratului se pare că s-ar îndrepta către ALDE, deocamdată aliat la
guvernare al PSD.
Au existat în trecut numeroase indicii în privinţa dorinţei
d-lui Dragnea de a trece la un fel de orbanizare a României. Le-am enumerat
într-un editorial publicat la data de 10 septembrie 2017 pe adevărul.ro. Le reproduc ca atare. “Concentrarea
puterii în mâna preşedintelui PSD şi a fidelilor săi proveniţi cu
precădere din anumite zone ale ţării mai puţin dezvoltate şi din rândul unei
elite politice de esenţă marginală, de proastă calitate, cu şcoală puţină şi
diplome universitare dobândite la instituţii de învăţământ superior de rangul
al treilea, tentativele de modificare prin tot felul de tertipuri şi manipulare
a populaţiei a Constituţiei, atacurile neîncetate asupra justiţiei (Orbán s-a
străduit din răsputeri şi a reuşit să limiteze atribuţiile Curţii Constituţionale
în vreme ce în România cu ajutorul pixului slugarnic al ministrului Tudorel
Toader sunt vizate alte instituţii cheie, precum Procuratura generală şi DNA),
recentralizarea deciziei şi a puterii, dorinţa de a limita atribuţiile preşedintelui
ţării, atitudinea constant anti-europeană (valul de critici şi chiar sfidarea
UE), reorientarea politicii externe spre Moscova şi Istanbul, criticile
frecvente la adresa cancelarului german Angela Merkel, ura faţă de
multi-miliardarul de origine maghiară Soros socotit vinovat de toate relele din
lume, dorinţa de întărire a controlului asupra mass-media (astăzi Dragnea şi
partidul lui au la dispoziţie Antenele voiculesciene
şi România tv a fugarului Sebastian
Ghiţă, iar prin eliminarea taxei, au supus aproape în totalitate şi
Televiziunea Română), tirul încrucişat la care sunt supuse Banca Naţională şi
băncile comerciale cu capital străin şi, nu în ultimul rând, naţionalizarea
pensiilor private, exacerbarea naţionalistă, înlăturarea grabnică din cercurile
decizionale a oricărei persoane suspectată că ar putea fi o primejdie pentru
liderul suprem sunt tot atâtea indicii că există asemănări tot mai serioase
între Ungaria lui Orbán şi ceea ce ar trebui, în planurile nebuneşti ale PSD,
să devină România lui Dragnea”.
Sunt analişti politici care atrag atenţia că ar trebui să
ţinem cont de o deosebire esenţială. În ţara vecină, electoratul şi-a dat votul
în favoarea modului în care Fidész şi
Orbán au decis orientarea ţării. O bunăstare relativă, un nivel de trai oricum
mult mai bun decât cel din România ar compensa deficitul de democraţie de care
suferă tot mai evident ţara. În schimb, cu ocazia alegerilor parlamentare din
decembrie 2016, câştigate covârşitor de PSD,
Liviu Dragnea nu a scos o vorbă despre planurile sale parşive.
Sigur, la nivelul
analizei, toate aceste detalii au valoarea lor. Mă întreb însă cât de mult
contează ele în faţa realităţilor deloc încurajatoare cu care se confruntă tot
mai accentuat şi mai dramatic România în anul de graţie 2018.
Text apărut
concomitent pe site-ul contributors.ro şi
pe blogurile adevărul.ro