De ce îşi bagă ungurii nasul la Roşia Montană?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotó: Balázs D. Attila via magyarnemzet.hu
Fotó: Balázs D. Attila via magyarnemzet.hu

A devenit deja o obişnuinţă ca Budapesta să se pronunţe în problemele interne ale României, nu doar în privinţa minorităţii maghiare, ci chiar şi în chestiuni economice, ca exploatarea gazelor în Marea Neagră sau finanţarea dedicată a agriculturii în anumite zone ale Transilvaniei. Recent, Budapesta şi-a băgat iar nasul unde nu îi fierbe oala: în cazul Roşia Montană.

Introducerea Roşiei Montane în patrimoniul protejat UNESCO a suscitat din nou interesul pentru chestiunea exploatării rezervelor de aur, argint şi metale rare din regiune. Deşi doar o anumită suprafaţă de la Roşia Montană a devenit arie protejată, deja unii analişti au văzut prin aceasta închiderea definitivă a oricăror proiecte de exploatare minieră în regiune. Dar nu doar românii şi-au dat cu părerea despre Roşia Montană, ci şi ungurii de la Budapesta!

În 25 Iulie a.c. ziarul guvernamental Magyar Nemzet publica un articol semnat de jurnalistul Attila D. Balázs, cu titlul „Roşia Montană: ale cui sunt rezervele de aur?”. Articolul a provocat nedumerire printre jurnaliştii români: „Un editorial ciudat publicat de oficiosul guvernului Viktor Orban se întreabă „de când aparţine Roşia Montană României?”, „Un articol din presa maghiară stârneşte controverse. „De când aparţine Roşia Montană de România?”, „Editorial scandalos al unei publicaţii maghiare apropiate de guvernul Orban: „De când aparţine Roşia Montană de România?” şi altele.

„După întinderea Ungariei de azi, nu este uşor să se înţeleagă ce înseamnă ca un stat să posede propriile sale mine de aur.” Încă din prima frază autorul trimite de fapt la regatul Ungariei mari, înainte de Tratatul de la Trianon, ceea ce confirmă în propoziţia următoare: „Cu toate că Transilvania şi Ungaria Superioară abundă, de asemenea, în metale preţioase”.  Prin „Felvidék” se înţelege Ungaria Superioară, adică Slovacia de azi, în orice caz nu „munţii înalţi” cum au tradus jurnaliştii români. În vechiul regat al Ungariei minele de aur şi de argint se aflau în nord, azi în Slovacia, respectiv în est, azi în România. Dacă tot veni vorba de traducere, „mai magyarországi mércével” nu înseamnă „conform standardelor maghiare din prezent”, ci autorul se referă la teritoriul actual al Ungariei, deci sensul corect ar fi „după întinderea Ungariei de azi”!

În acelaşi stil al memoriei Ungariei mari, autorul continuă: „Înainte de primul război mondial (acesta este sensul pentru „a békeidőkben”, nu „pe timp de pace”) numai în jurul vechii Roşia Montană funcţionau 300 de exploataţii miniere şi peste 800 de şteampuri de zdrobire a minereului, cu mori din lemn ca aceea ce se poate vedea în imagine”. Iar aici autorul publică o imagine veche cu un şteamp de lemn din Munţii Apuseni, cu legenda următoare: „Mai întâi agatârşii, înrudiţi cu sciţii, au putut să extragă aurul de la Roşia Montană”. Iar ca autor al fotografiei apare jurnalistul, Attila D. Balázs. Oare ziaristul maghiar a călătorit în timp şi a făcut fotografia? În orice caz, în poza respectivă nu sunt agatârşii lui Attila D. Balázs, ci români din Munţii Apuseni, care lucrau la şteampurile respective.

Jurnalistul maghiar invocă autoritatea unui geolog maghiar cu origini săseşti, Ferenc Wanek, când afirmă că primii care au exploatat aurul la Roşia Montană au fost agatârşii, înrudiţi cu sciţii. În primul rând, de unde până unde un geolog, fie el şi Ferenc Wanek, se pricepe atât de bine la istorie încât aserţiunea lui, care este doar o simplă speculaţie preluată din poveşti, are valoare de adevăr istoric? Ferenc Wanek este geolog, nu istoric. Contribuţiile sale ştiinţifice în domeniul geologiei sunt de o valoare academică incontestabilă. Dar geologia se ocupă cu „istoria” pământului, a rocilor mai direct spus, pe paliere de milioane de ani, în niciun caz de istorie, nici măcar de cea a agatârşilor.

Internetul abundă în poveşti despre agatârşi la Roşia Montană: lespezi de sute de tone zidite în galeriile de la Roşia Montană de Securitate în timpul lui Ceauşescu, mari secrete ascunse publicului şi multe alte istorii imaginare, în care crede şi jurnalistul maghiar de la Magyar Nemzet. Doar că el invocă o autoritate în geologie, Ferenc Wanek. Dacă ar fi invocat poveştile de pe internet, ar fi trebuit să mai spună şi că agatârşii ar fi fost strămoşii dacilor!

Jurnalistul maghiar apelează la aceeaşi imagine, care este de fapt o carte poştală din perioada interbelică, pentru a invoca Tratatul de la Trianon într-o cheie foarte provocatoare. Mai întâi citează versurile lui Octavian Goga: „Munţii noştri aur poartă / Noi cerşim din poartă-n poartă”, care erau tipărite pe cartea poştală respectivă. Autorul presupune că versurile au fost tipărite pe cartea poştală după Trianon.

De fapt, invocând aceste versuri ale lui Goga, cărora le denaturează sensul, introduce o provocare: „Pentru că trebuie doar să puneţi întrebarea: de cât timp aparţine Roşia Montană României? De aceea să sperăm că rămân în patria mamă cele 300 de tone de aur (rezerva de aur a Ungariei este în prezent de 94,5 tone) şi cele 1.600 de tone de argint şi cine ştie cât de multă platină şi molibden, pe care companiile străine de prospecţiuni le estimează. Cel puţin până atunci, când roata morii de aur a istoriei se întoarce.”

Este scandalos acest final de articol? Nu, este doar o provocare!

Magyar Nemzet este un ziar subordonat guvernului lui Viktor Orban. De fapt este greu să găseşti în Ungaria presă independentă, majoritatea jurnaliştilor fiind înrolaţi în propaganda oficială a partidului de guvernământ. Iar Attila D. Balázs doar repetă un discurs promovat cu consecvenţă de liderii FIDESZ: ungurii să aibă răbdare, pentru că ei sunt poporul ales, care trebuie să pătimească pentru a reveni la gloria de altădată. Am auzit-o de câteva ori şi la Şcoala de Vară de la Băile Tuşnad în anii trecuţi, am citit-o în diverse declaraţii ale politicienilor şi în multe articole de presă. Repetată cu obsesie, unii chiar cred în poveste. Sau, cum a spus-o direct jurnalistul, să aştepte până se va întoarce roata istoriei. Vrabia mălai visează!

Nu este prima oară când Budapesta se pronunţă împotriva exploatării rezervelor de metale preţioase de la Roşia Montană. Invocarea riscurilor pentru mediu prin folosirea cianurii este doar un pretext, chiar nu îi interesează pe cei de la Budapesta problema poluării. Nimeni nu mai foloseşte azi dalta şi ciocanul în exploatările miniere şi nici şteampuri de lemn pentru zdrobirea minereului.

Viktor Orban combină două practici în relaţiile internaţionale: exploatarea oportunităţilor împreună cu strategii pe termen mediu şi lung. În privinţa Transilvaniei este evidentă această politică, care este adesea neînţeleasă de politicienii de la Bucureşti. La acestea se mai adaugă politica paşilor mărunţi, câştigarea pas cu pas a unor poziţii favorabile Ungariei.

Pe de altă parte, Budapesta are obiceiul să provoace România pentru a urmări până unde poate întinde coarda. Niciodată un atac direct sau indirect împotriva României nu este o pură întâmplare.

Atâta timp cât politicienii de la Bucureşti nu sunt în stare să ia o poziţie fermă faţă de Budapesta, indiferent că este vorba de politicieni sau jurnalişti, ungurii vor forţa nota întotdeauna, pas cu pas, uneori cu paşi mari, alteori cu paşi mici, pentru că au înţeles că se poate.

UDMR este din nou la guvernare. Pentru Budapesta nu persoana premierului contează, ci atitudinea faţă de maghiarii din România. Important pentru Budapesta este rolul sau poziţia UDMR în guvernele de la Bucureşti şi, mai ales, disponibilitatea politicienilor români de a ceda pretenţiilor maghiare pe subiecte sensibile privind populaţia maghiară din România. Budapesta are o strategie şi o politică consecventă referitoare la populaţia maghiară din afara graniţelor Ungariei, în special pe Transilvania.

Politicienii români din Transilvania au un cuvânt greu de spus în politica internă şi în lupta pentru putere în interiorul partidelor politice din România. Ei vor fi totodată şi câinele de pază în privinţa concesiilor pe care guvernarea, indiferent de culoarea politică, le va face UDMR-ului, şi prin acesta Ungariei. Pentru că altfel, la următoarele alegeri, liderii politici din Transilvania vor deconta electoral orice compromis cu UDMR-ul şi cu Ungaria.

Noi, românii din Transilvania, am cerşit din poartă în poartă înainte de 1918 în Ungaria, deşi stăteam pe zăcăminte de aur şi argint, pe care Fefeleaga lui Ion Agârbiceanu le căra pe spinarea calului său, Bator, pe cărările abrupte ale munţilor, la şteampuri, pentru câţiva creiţari, cu care trăia de azi pe mâine.

Aurul şi argintul de la Roşia Montană, platina şi molibdenul şi alte metale rare, sunt ale României. Tratatul de la Trianon, atât de drag ungurilor, stipulează foarte clar că statul român devine de drept proprietar în Transilvania unită cu România. Budapesta poate visa mălai, la fel ca vrabia! Niciodată roata de aur a istoriei nu se va întoarce aşa cum visează Attila D. Balázs sau Viktor Orban! Chiar dacă ungurii de la Budapesta îşi bagă nasul unde nu le fierbe oala!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite