UPDATE SENTINŢĂ Dan Voiculescu rămâne sub control judiciar şi nu scapă de vizitele la poliţie

UPDATE SENTINŢĂ Dan Voiculescu rămâne sub control judiciar şi nu scapă de vizitele la poliţie

Dan Voiculescu este cercetat pentru şantaj FOTO Marian Iliescu

Omul de afaceri Dan Voiculescu va continua să facă drumurile zilnice la poliţie, asta după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea acestuia de ridicare a controlului judiciar impus de procurorii anticorupţie în noul dosar în care este acuzat de şantaj. Înainte de decizia instanţei, acesta s-a prezentat la sediul Poliţiei Ilfov, spunându-le jurnaliştilor că a venit „la datorie”.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, joi, cererea omului de afaceri de ridicare a controlului judiciar.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

UPDATE „Păi cum să mă plictisesc? Dacă trebuie, trebuie. Am venit la datorie”, a spus fostul senator, mărturisind însă că a „cam obosit".

Omul de afaceri a stat în sediul Poliţiei doar câteva minute după care a răspuns întrebărilor jurnaliştilor legate de o firmă din Mureş, Sanagra, care ar fi arendat în urma unui contract cu ADS, prin încredinţare directă, 92 de hectare. În presă s-a vehiculat că, în urma acestui contract, statul român ar fi încasat redevenţe foarte mici.

„Sanagra este o firmă, de fapt o fermă, care are nu ştiu câte animale care produc lapte şi care a concesionat teren ca să facă lucernă, ca să dea de mâncare la vaci. Nu cunosc detaliile contractului", a declarat Voiculescu.

Nu mai pleacă în concediu alături de familia sa

Fondatorul PC a precizat că, în cazul în care magistraţii Tribunalului Bucureşti vor admite cererea sa şi vor ridica măsura controlului judiciar, el nu va mai pleca în concediu alături de familia sa.

„Spuneam că am anulat biletele, de fapt am anulat doar biletul meu, familia a plecat, nu trebuie să sufere. Iar de plecat în concediu trebuie să ai o stare bună, cu tensiunile astea, eu nu cred ca o să plec în concediu vara asta, dar nu moare nimeni din asta", a completat Voiculescu.

De asemenea, omul de afaceri a comentat şi declaraţiile făcute miercuri seara de preşedintele Traian Băsescu care a spus că nu va promulga legea reducerii CAS până nu va avea o discuţie serioasă cu Guvernul.

„L-am auzit pe Băsescu vorbind aseară de economie, el fiind un mare specialist în economie. El nu se pricepe la economie şi nu poate să facă aceste declaraţii, mai bine tace. El, ca preşedinte, nu are niciun fel de contribuţiuni la economie. El nu înţelege că prin reducerea CAS vor fi mai multe locuri de muncă. Locurile de muncă reprezintă cea mai mare problema", a comentat preşedintele fondator al PC.

El le-a spus jurnaliştilor că se grăbeşte pentru că trebuie să ajungă la o întâlnire cu „un grup de oameni" unde se va aborda subiectul pagubelor produse de cutremur.

„Ştiaţi că, în caz de un cutremur în Romania, pagubele pe care ar trebui să le acopere firmele de asigurări se ridica la 3 miliarde de euro? Este o sumă uriaşă", a subliniat fostul senator, fără a da însă mai multe detalii despre întâlnire.

O decizie se ia azi

Tribunalul Bucureşti a judecat marţi contestaţia formulată de Dan Voiculescu în cazul măsurii controlului judiciar dispusă de procurorii DNA în noul dosar în care este cercetat pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat trei oameni de afaceri, unul dintre ei încheind cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro.

„Am spus că nu-i cunosc, că dacă nu cunoşti pe cineva personal, nu poţi să-l şantajezi. Adică este o aberaţie, şi eu cred că judecătorul a înţeles", a declarat Dan Voiculescu marţi, la ieşirea din sala de judecată.

Unul dintre cei şantajaţi este denunţător în dosar

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând din 3 iulie, faţă de Dan Voiculescu, pentru "şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (şapte acte materiale)".

Dan Voiculescu a contestat măsura controlului judiciar.

Potrivit ordonanţei de dispunere a controlului judiciar, Voiculescu "a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă (Intact - n.r.) pe care, în fapt, îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare".

Sub această ameninţare, susţin anchetatorii, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-ar fi achitat lui Dan Voiculescu suma totală de 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.

DNA mai susţine că un al doilea om de afaceri, denunţător la rândul său, "deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, ameninţării şi constrângerii, aşa încât, trustul controlat de inculpat a declanşat un atac mediatic susţinut la adresa firmei acestui om de afaceri".

Nicolae Palfi şi Octavian Creţu, acţionari la Romaqua, ar fi - potrivit unor surse judiciare - doi dintre oamenii de afaceri şantajaţi de Dan Voiculescu, prin ameninţări cu campanii de discreditare în presă dacă nu încheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

La ieşirea de la DNA, unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, Dan Voiculescu a menţionat numele lui Palfi, având însă dubii cu privire la corectitudinea acestuia şi adresându-i-se, pentru lămuriri, avocatului său.

Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri Nelu Iordache ar fi de asemenea unul dintre denunţătorii din dosarul în care Dan Voiculescu a fost pus sub control judiciar.

"Taxe de protecţie împotriva denigrării"

Din probele administrate în acest dosar rezultă că, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.

"Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 sau Antena 3", mai arată DNA.

Potrivit DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Dan Voiculescu trebuie să respecte mai multe obligaţii, având totodată interdicţii, între care acea de nu părăsi ţara fără acordul anchetatorilor.

Dan Voiculescu este judecat în alte două dosare: pentru privatizarea ICA, respectiv şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.


Inculpatul Dan Voiculescu, ultimul cuvânt în dosarul privatizării ICA. O decizie, amânată până pe 4 august

De ce vrea Voiculescu strămutarea procesului ICA de la Curtea de Apel Bucureşti

 

Voiculescu: Voi pune bazele unui ONG de investigaţii care va analiza activităţile lui Traian Băsescu din 1989 încoace

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: