Curtea Spremă a preschimbat pentru marţi termenul stabilit iniţial în septembrie într-unul din procesele lui Sebastian Ghiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă a preschimbat pentru mâine termenul din septembrie din procesul lui Ghiţă cu procurorii şi poliţiştii din Ploieşti, dosar în care Secţia Specială a decis în urmă cu 2 săptămâni retragerea apelului DNA.

„Preschimbă termenul acordat în dată de 23.09.2019, pentru 25.06.2019, ora 13:00, Sala Secţiei Penale, urmând a fi citate părţile, prin notă telefonică, inclusiv apărătorii aleşi/din oficiu. Va fi încunoştinţat Ministerul Public - Secţia Judiciară", este minuta Curţii Supreme. 

Termenul inţial fusese stabilit pentru data de 23 septembrie.

Potrivit Ziare.com, termenul a fost preschimbat după ce avocaţii din acest dosar au făcut o solicitare în acest sens, după ce Secţia Specială a retras apelul în acest caz.

Reamintim că în data de 13 iunie Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a decis să retragă apelul din dosarul în care fugarul Sebastian Ghiţă şi mai mulţi procurori şi poliţişti din Ploieşţi sunt acuzaţi de corupţie. În acest caz, Ghiţă, poliţiştii şi procurorii au fost achitaţi de instanţa de fond, iar apelul începuse la Completul de 5 judecători.

Sebastian Ghiţă era acuzat de mai multe infracţiuni: 2 infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare a banilor, şantaj 2 infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii  conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Retragerea apelului DNA ar însemna că decizia de achitare să rămână definitivă. 

Acuzaţiile DNA

Conform DNA, în perioada 2013 - 2014, în timp ce pe rolul Parchetului Curţii de Apel Ploieşti (PCA) se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi. 

Printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii s-ar fi aflat şi Sebastian Ghiţă. Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală.  

„Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti. Faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar, pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei", susţin procurorii.  

Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite