Conferinţa Europeană de Istorie Rurală „Rural History 2019”, care se desfăşoară în aceste zile la Paris, a debutat în dimineaţa zilei de 10 septembrie cu reuniunea Comitetului Ştiinţific al organizaţiei, care a luat o serie de decizii importante pentru viitorul acesteia. Lucrările s-au desfăşurat la sediul central al EHESS (École des hautes études en sciences sociales), într-o formulă aproape completă, reunind reprezentanţi ai unor universităţi, instituţii de cercetare şi muzee din Austria, Belgia, Elveţia, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, România, Spania, Statele Unite ale Americii şi Suedia, fiind prezidate de prof. dr. Leen van Molle, de la Universitatea din Leuven, preşedinta în exerciţiu a organizaţiei.

Instituirea premiului EURHO

Prof. dr. Peter Moser (Austria), trezorierul organizaţiei, a prezentat rezultatele financiare ale acesteia şi a făcut o propunere care a fost primită cu mult interes: cea de instituire a unui premiu special al EURHO, adresat instituţiilor sau membrilor individuali, care să recompenseze contribuţiile remarcabile în domeniul istoriei rurale. Potrivit opiniilor exprimate de membrii comitetului ştiinţific, acesta ar urma să fie direcţionat către tinerii cercetători în domeniul istoriei rurale, şi să recompenseze nu numai cărţi sau articole ştiinţifice, ci şi iniţiative şi proiecte creative. În perioada următoare sunt aşteptate propuneri din partea membrilor EURHO cu privire la formulele concrete prin care ar putea fi acordat acest premiu. Important este faptul că EURHO are la dispoziţie resursele financiare pentru a proceda la instituirea acestui premiu. Peter Moser a propus, de asemenea, menţinerea cotizaţiilor EURHO, atât a celor datorate de membrii instituţionali, cât şi a acelora datorate de membrii individuali, la acelaşi nivel simbolic existent în prezent, precizând că nimic nu justifică majorarea acestora.

Gérard Béaur este noul preşedinte al EURHO

Pentru poziţia de preşedinte a fost ales prof. dr. Gérard Béaur, director de studii la EHESS şi preşedintele comitetului de organizare a conferinţei care se desfăşoară în aceste zile la Paris. De asemenea, pentru poziţia de vicepreşedinte a fost aleasă prof. dr. Zsuzsanna Varga, de la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, cea mai importantă susţinătoare a candidaturii Clujului la organizarea conferinţei Rural History 2023.

Cluj-Napoca va fi gazda conferinţei Rural History 2023

În competiţia pentru organizarea conferinţei din 2023 au fost înscrise oraşeleSevilla( Spania), propunerea fiind înaintată de un consorţiu alcătuit din Consiliul Provincial, Consiliul Municipal şi Autoritatea pentru Turism din Andaluzia, Leeuwarden(Olanda), cu un consorţiu alcătuit din Institutul Agronomic Istoric din Ţările de Jos (NAHI, Netherlands Agronomic Historical Institute), Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Leeuwarden şi Congresbureau Friesland, organizaţie specializată în organizarea de conferinţe, şi Cluj-Napoca. Propunerea înaintată de din partea structurilor politice regionale şi locale din Sevilla a fost caracterizată ca fiind mult prea „turistică”, fiind respinsă din capul locului. Au fost luate în analiză doar propunerile serioase venite din partea oraşelor Leeuwarden şi Cluj-Napoca. Propunerile au fost susţinute de prof. dr. Anton Schuurman, de la Universitatea din Wagenigen, din partea Societăţii Olandeze pentru Istorie Rurală (Dutch Society for Rural History), şi de autorul acestor rânduri, reprezentant al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, amândoi membri ai Comitetului Ştiinţific EURHO. Deliberările Comitetului ştiinţific s-au desfăşurat în absenţa celor doi raportori, care au fost rugaţi să părăsească temporar sala. În cele din urmă, Comitetul Ştiinţific EURHO a hotărât organizarea Conferinţei „RURAL History 2023” la Cluj-Napoca. Această decizie a luat în calcul şi nivelul relativ redus de participare a specialiştilor din Europa Centrală şi de Est la Conferinţele EURHO de până acum, membrii Comitetului Ştiinţific considerând că organizaţia are datoria de a veni în întâmpinarea lor prin alegerea unui loc de desfăşurare care să le fie accesibil. Au fost formulate, în schimb, semne de întrebare în legătură cu capacitatea Clujului de atrage participanţi din America de Nord sau Asia, care sunt prezenţi în număr mare la conferinţa desfăşurată în aceste zile la Paris. Nu ne rămâne decât să încercăm să demonstrăm că aceste îngrijorări nu sunt întemeiate.

Hotărârea a fost validată, în cursul aceleiaşi zile, de Adunarea Generală EURHO, reunită cu ocazia conferinţei „Rural History 2019”, care se desfăşoară în aceste zile la Paris, având aproape 500 de participanţi de pe cinci continente.

Conferinţa de la Cluj va fi organizată de un consorţiu alcătuit din Muzeul Etnografic al TransilvanieiUniversitatea Babeş Bolyai şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, fiind prezidată de prof. dr. Enikö Rüsz Fogarasi de la Universitatea Babeş Bolyai, având, de asemenea, un consiliu ştiinţific care va reuni personalităţi reprezentând mai multe universităţi, instituţii şi centre de cercetare.

Conferinţa „RURAL History 2021” se va desfăşura la Uppsala, în Suedia.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este reprezentantul României în EURHO, organizaţie în care a fost admis, după parcurgerea procedurilor de evaluare instituţională, în anul 2017.