Potrivit pesedistului Dan Tudorache, ”tandemul Clotilde Armand - Nicuşor Dan dăunează grav sănătăţii. Aseară, şobolănimea aciuată în centrul Bucureştiului a făcut deja prima victimă: un tânăr a fost muşcat de picior, în faţa reşedinţei sale din zona Piaţa Romană...Nu e de mirare, având în vedere ritmul în care se înmulţesc, în condiţiile în care Nicuşor Dan îi ocroteşte (serviciul de deratizare al PMB este pe butuci), iar Madam Armand îi hrăneşte de luni bune cu gunoi...”

Nu doar adversarul ei politic direct o condamnă fără drept de apel. Ci şi unii din alegătorii ei şi ai schimbării, care nu mai au răbdare s-o urmeze şi să-i aştepte victoria. Pe drept? Sau dimpotrivă?

Clotilde şi lupta cu cleptocraţia

Raportarea la Clotilde Armand a politicienilor PSD, a presei arondate cleptocraţiei şi chiar a multor cetăţeni oneşti e tipică pentru ce se petrece în România când un politician chiar încearcă, împotriva rezistenţelor mafiei, să propună reforma şi s-o impună. Cazul ei şi al altora e edificator. Cum şi noi ne cunoaştem bine. Ce ne place să ne filmăm în marea de protestatari cu telefoane iluminând bezna nopţii şi a mafiei româneşti în Piaţa Victoriei. Ce ne satisface să perorăm despre reforme. Ce ne mai încântă să le cerem cu voce tunătoare. Dar vai de steaua celor care chiar le fac. Cum iau taurul de coarne încep să ni se pară malodoranţi fiindcă, luptând cu gunoiul mafiot, ne provoacă senzaţii olfactive neplăcute. Cum, noi să suferim? Noi să tragem ponoasele? Dar de ce nu se descurcă? Unde le e deşteptăciunea de politicieni? De ce nu fac compromisuri? De ce alţii se descurcă?

Iată, în România, verdictul negativ sugerat de sistem şi aplicat de mass-media arondate, precum şi de clasa politică pe care presa vândută o susţine în interesul oligarhiei care patronează televiziunile, pecetluind trista soartă a oamenilor politici care chiar încearcă, împotriva aşarnatei opoziţii a cleptocraţiei, ce se teme să-şi piardă puterea, influenţa şi sursele de profit, să se ia în piept cu hoţii. Vai, deci, de ei, cei care, în România controlată încă, în parte, de oştirea ”securicilor”, mafioţilor şi hoţilor, chiar încearcă să pună sistematic osul la munca grea de a curăţa grajdurile lui Augias şi de a asana statul de marea şi mica lui corupţie.

Ştim ce a păţit Monica Macovei. Ştim cum a fost lucrată Laura Codruţa Kövesi. Mai nou, vedem demonizarea căreia îi cade zilnic victimă Clotilde Armand, membra USR care, ca edil al Sectorului 1 Bucureşti nu vrea, în ruptul capului, să accepte să i se mai bage cetăţeanului mâna cleptocrată în buzunar. Abia instalată în funcţie, ea a început să se bată cu dinozaurii pesedismului şi uselismului etern. Mafia a început prin a-i contesta vehement şi cu mijloace nu tocmai în regulă victoria în alegeri, apoi a transformat-o, prin intermediul deşeurilor neridicate din sector, din parcuri, de pe străzi şi din coşurile lor de gunoi, în ţinta oprobriului public şi în sac de box mediatic.

Mafia în arenă cu doamna Armand

Cu abilitatea proprie unei oligarhii aflate de trei sferturi de veac la putere, răstimp în care a devalizat după bunul ei plac România, duşmanii înverşunaţi ai reformei au intuit din capul locului valoarea de simbol al luptei antimafiote a unei politiciene precum Clotilde Armand. Or, într-un excepţional comentariu, intitulat ”Mafia omnia vincit”, Rodica Culcer relevă că, în România ”cel mai riscant demers al unei persoane publice sau private...este să atace interesele mafioţilor. Adevărul acestei concluzii, la care am ajuns după mulţi ani de urmărire a vieţii publice şi de experienţă personală, se confirmă zi de zi, nu în ultimul rând în linşajul mediatic la care este supusă Clotilde Armand: dacă Romprest lasă gunoaiele pe stradă, pentru că aşa le convine PSD, lui Vanghelie şi marionetei sale Daniel Tudorache, este atacată că nu găseşte o soluţie, indiferent cât ar costa; dacă aduce alte companii să ajute la curăţenie, de ce le aduce, de ce le plăteşte. Romprest în schimb poate fi plătită cu tarife de cinci ori mai mari decât la Oradea, PNL nu se supără, că doar un pnlist a încheiat contractul. Iar dacă declară că se luptă cu Mafia, e veleitară, vrea să-şi facă imagine. Aşa s-a spus şi despre Monica Macovei, şi despre Laura Codruta Kovesi...”

Nici doamna Culcer nici eu nu afirmăm ”că toate demersurile primăriţei Sectorului 1 sunt inspirate, că nu ar fi putut acţiona mai eficient”. Doar constatăm că, după cum relevă comentariul ei, Clotilde Armand: ”1. încearcă să scoată Primăria dintr-un contract de tip mafiot, ceea ce înseamnă că ambele părţi contractante, nu doar compania de salubritate, au procedat în stil mafiot; 2. că orice ar face, este înjurată la unison de PSD şi de PNL, adică de USL, şi mai ales de televiziunile care au fost plătite de guvernul Orban în aparenţă pentru a promova măsurile anti-COVID dar în realitate pentru a denigra şi compromite USR PLUS, singurul partid care promovează anticorupţia...şi care poate pune probleme PNL”.

În fine, Rodica Culcer îmi vorbeşte din inimă când scrie: ”Nu iubesc tot ce face USR PLUS şi sper să-şi înfrâneze progresismul, dar în privinţa justiţiei sunt singurii care se luptă pentru remedierea dezastrului produs în epoca Dragnea şi perpetuat acum de UDMR şi de PNL”.

Reforma faţă cu dreptatea celor enervaţi la culme de gunoaie

Dar n-au oare dreptate şi oamenii care, ca locuitori ai capitalei, sunt excedaţi de gunoaie şi exasperaţi de perspectiva de a nu-şi mai poate scoate copiii la plimbare din cauza mizeriei şi a şobolănimii? De ce să nu se dezică ei de Clotilde când alţii, ca primarul Sectorului 6, de pildă, par să se descurce mai bine? De ce să-i mai intereseze greutăţile confruntând primăria Sectorului 1? Şi de ce să nu salute ei pseudojurnalismul care-i găseşte nod în papură, ca şi cum Clotilde, nu hoţii, ar fi realmente la putere, care-i cere primăriţei să se comporte precum un cavaler fără prihană, să nu ridice mănuşa mafiotă, să nu riposteze decât extrem de elegant cleptocraţiei şi, dacă se poate, să-i mângâie pe prezumtivii furi blajin pe creştet, neluând vreodată vreo măsură supărând pe cineva?

Cu astfel de aranjamente cu mafia, chipurile ”pragmatice”, s-a evitat lupta şi s-a îngropat reforma în România ultimelor trei decenii.

Nu că nu s-ar fi făcut nimic în tot acest răstimp. Oamenii s-au occidentalizat în ritm rapid. Nu puţini s-au ridicat din cenuşa postcomunistă, au construit afaceri geniale, au muncit inteligent şi harnic, au modernizat ţara punctual, la faţa locului, în domeniile lor.

Nu puţini s-au politizat, au învăţat bine buchea responsabilităţii civice, au ieşit în stradă când li s-a părut că statul de drept e în acut pericol, precum în epoca Dragnea, în anii 2017-2018-2019.

Apoi au mers la vot şi au avut grijă să opteze pentru reformă. Dar acum pe unii nu-i mai interesează cum acţionează politicienii aleşi s-o efectueze. Ca în Duminica Orbului, ar vrea să fie scutiţi de angarale, de necazul şi beleaua participării civice şi politice.

E treaba politicienilor, cred ei. Cred rău. Nu este doar a lor. Cum nu e bine să credem că un război se câştigă fără efort, fără neplăceri şi neajunsuri, ori fără victime. Sau că mafia nu ştie ce face când îi lasă pe alţi primari de sector mai concesivi să strălucească şi la tomberoane şi la bani, în timp ce-şi concentrează focul atotdistrugător, torpilele juridice şi duhoarea deşeurilor asupra celei care o provoacă eficient.

Pe unde controlează un oraş sau o regiune, mafia îi ajută direct şi indirect pe primarii şi demnitarii din sectoarele, oraşele şi regiunile adiacente să aibă succes, astfel încât să contrasteze cu zona dregătorului cu care cleptocraţia e în clinci, făcându-l pe cel din urmă cu atît mai lesne atacabil şi vulnerabil.

De ce excesul de severitate poate fi sinucigaş

Şi nu e OK nici să ne credem justiţiari-campioni dacă ne transformăm în iacobini. Şi dacă aplicăm, ca ziarişti, grile de interpretare procustiene doar reformiştilor precum Clotilde Armand, care ne reprezintă şi încearcă să ne ajute durabil, să nu mai fim furaţi şi sufocaţi de gunoiul mafiot.

E vorba, evident, de noduri în papură şi de grile de-o maximă rigoare şi severitate, la care nici să visăm, necum să le folosim, nu îndrăzneam, mulţi dintre noi, sub Dragnea şi sub postcomunişti, motiv pentru care nici n-au prea fost aplicate vreodată mafioţilor, în ideea că nici un om onest n-a sperat nimic de la şobolănime. De unde această răutate gratuită, care-i reproşează tocmai luptătoarei ”veleităţi”? De unde voinţa de a o discredita prin exces de severitate privind mijloacele cu care luptă (deşi e clar că nu se prea găsesc firme de salubritate cu un trecut şi acţionari ireproşabili) prin luarea ei în zeflemea, prin umilirea ei perpetuă?

Din ranchiună, invidie, frustări, instinct al autogratificării prin înjosirea celuilalt? Posibil.

Dar şi din impulsul fatal al unor spectatori ai ”măcelului” politic românesc din ”Colosseum”, care lasă cu plăcere degetul mare în jos, spre a-l condamna la moarte pe gladiatorul învins din arenă. Probând că el, ”trufaşul cel puternic” care a îndrăznit să lupte a greşit şi a căzut definitiv, le justifică celor slabi şi, chipurile, mai ”modeşti”, propria abulie şi decizie de a plăti preţul neputinţei de a intra în arenă, propria impotenţă şi laşitate, propriul lor eşec şi naufragiu.

Cu ajutorul nostru, al ”oamenilor de bine”, tot câştigă mafia partida, când o câştigă, profitînd de faptul că, excesiv de sensibili, ne cam pute, mai totul, ”sub nas”. Şi tot cu al nostru îl va pierde, când îl va pierde. Căci negreşit îl va pierde. Jos pălăria pentru lupta ta, Clotilde Armand, dacă, respectând legea, o impui şi dovedeşti că reforma nu e imposibilă într-o Românie de mult atacată de gunoi şi mutilată de şobolănime. Merită ridicaţi pe scut toţi reformiştii, care-şi ţin promisiunea de a lupta cu ea, deratizând eficient, fără să se lase intimidaţi de eşecuri, demonizări şi afurisenii.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle