Aproape 19.000 de infractori, eliberaţi în baza Legii recursului compensatoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezentare Penitenciarul Bucureşti - Rahova
Prezentare Penitenciarul Bucureşti - Rahova

Aproape 19.000 de persoane acuzate de omor, viol,furt, trafic de droguri au fost eliberate în baza Legii recursului compensatoriu în perioada 19 octombrie 2017 - 21 iunie 2019, conform unei statistici obţinute de liberalul Florin Roman în urma unei interpelări adresate Ministerului Justiţiei. Din cei 1300 de recidivişti, 39 au comis noi crime iar alţi 39 noi violuri, potrivit datelor oficiale.

”La două luni distanţă, am primit cifrele oficiale de la Ministerul Justiţiei şi sunt şocante: 18849 de criminali, violatori, pedofili, tâlhari, hoţi sau traficanţi de droguri merg zilnic printre noi fără să ȋşi fi ispăşit complet pedepsele primite”, afirmă deputatul liberal.

„Dintre cei eliberaţi mai repede, 1.299 deţinuţi s-au reîntors în puşcărie ca urmare a comiterii de noi infracţiuni sau unor condamnări din alte dosare penale.

Şochează numărul mare al criminalilor, violatorilor, tâlharilor şi pedofililor, al celor care au comis infracţiuni cu violenţă. Sunt mii de astfel de cazuri. Sunt sute de Gheorghe Dincă care au ucis cu sânge rece şi apoi au fost eliberaţi mai repede din puşcărie de regimul PSD-ALDE! Nimeni nu mai este în siguranţă pe stradă, în condiţiile ieşiri masive din puşcării a criminalilor, violatorilor, tâlharilor şi pedofililor, coroborat cu deficitul de personal din poliţie, în zona de siguranţă a cetăţeanului.

39 dintre cei eliberaţi au comis din nou omoruri, 39 au comis noi violuri, 194 au comis noi tâlhării, 10 au comis infracţiuni de trafic de minori şi proxenetism”, se arată în comunicatul deputatului PNL.

El aminteşte că pe data de 11 iunie majoritatea parlamentară PSD-ALDE a votat ȋmpotriva proiectului de lege depus de PNL pentru abrogarea Recursului Compensatoriu şi stoparea eliberării timpurie a infractorilor din puşcării.

”Somăm majoritatea parlamentară ca măcar ȋn al doisprezecelea ceas să se trezească la realitate şi să abroge legea recursului compensatoriu!", adaugă Roman.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite