Deutsche Welle a realizat un interviu cu Andrei Năstase despre relaţia cu puterea, despre acţiunile pe care urmează să le întreprindă în calitate de primar, dar şi ca politician în perspectiva alegerilor parlamentare din toamna acestui an.

DW: - Domnule Năstase, aţi învins la alegeri deşi sondajele arătau că nici nu veţi accede în turul doi. Cum vă explicaţi asta? Mint moldovenii în sondaje? 

Andrei Năstase: - N-aş vrea să începem această discuţie cu criticarea sondajelor şi explicarea discrepanţei dintre „rezultatele” sondajelor şi rezultatele votului. În acelaşi timp, este axiomatic faptul că democraţia nu se realizează prin sondaje, ci prin exercitarea dreptului la vot, unicul instrument care exprimă voinţa reală a alegătorilor, iar cetăţenii noştri au demonstrat acest lucru. Este foarte important că locuitorii municipiului şi ai suburbiilor nu s-au lăsat manipulaţi de sondajele promovate cu insistenţă în spaţiul public şi au votat, atât în primul, cât şi în al doilea tur, conform propriei conştiinţe şi în baza propriilor opţiuni. Este un lucru îmbucurător că alegătorii au avut o preferinţă de vot clară, care a fost rezultatul unor decizii proprii ale oamenilor.

Personal, percep votul cetăţenilor ca pe o mare responsabilitate şi sunt extrem de recunoscător locuitorilor Chişinăului şi ai suburbiilor pentru încrederea acordată. Această încredere mă obligă să nu dezamăgesc oamenii şi să fiu la înălţimea aşteptărilor.

DW: - PPDA şi PAS au denunţat în repetate rânduri captivitatea statului – faptul că Vlad Plahotniuc şi-a subordonat toate instituţiile, în special cele de drept. Credeţi că victoria dumneavoastră îi convine lui Plahotniuc sau, totuşi, instituţiile statului nu sunt chiar atât de capturate?

Andrei Năstase: - Voi fi foarte sincer. Felul în care s-a desfăşurat campania electorală nu i-a lăsat mari şanse lui Plahotniuc de a distorsiona rezultatele alegerilor. Graţie efortului echipei noastre, datorită sprijinului partenerilor noştri, în special Maiei Sandu, echipei PAS şi echipei PLDM care au avut o implicare exemplară, am reuşit să convingem locuitorii că cea mai viabilă soluţie o reprezintă votul acordat candidatului comun al forţelor democratice pro-europene. Spre deosebire de Plahotniuc şi partenerul său Dodon, noi am demonstrat, dacă mai era nevoie, că lucrurile făcute din convingere sunt durabile şi ireversibile. Din acest considerent, în momentul în care am reuşit să obţinem adeziunea alegătorilor în primul tur, era deja imposibil ca regimul să distorsioneze acest rezultat în turul doi. În acelaşi timp, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Captivitatea instituţiilor statului rămâne o realitate evidentă. Important este însă faptul că noi am demonstrat în cadrul acestor alegeri viabilitatea metodelor de luptă împotriva acestui regim şi anume: chiar şi într-un stat capturat, voinţa cetăţenilor exprimată în mod democratic este decisivă.

DW: - Aveţi doar un an - chiar mai puţin dacă ţinem cont de alegerile parlamentare din toamnă – ca să convingeţi oamenii că sunteţi altfel decât cei care, spuneţi dumneavoastră, guvernează prost această ţară. Pe ce mizaţi? Întreaga maşinărie administrativă va lucra să vă compromită, cel mai probabil veţi fi sabotat de Consiliul Municipal, două trusturi de presă care deţin 90% din media vor lucra împotriva Dvs. Nu credeţi că prin venirea la Primărie cu mâinile legate expuneţi partidul în perspectiva alegerilor parlamentare? Nu credeţi că exact asta şi-au dorit guvernarea PD şi Plahotniuc? 

Andrei Năstase: Realităţile pe care le-aţi enumerat au fost conştientizate de către noi chiar de la începutul acestei campanii. Pe de altă parte, nu avem altă soluţie decât să eliberăm, pas cu pas, instituţiile captive ale statului. Chiar şi într-un context oligarhic ostil, sunt convins că vom reuşi realizarea angajamentelor electorale. Mai ales având sprijinul oamenilor. Unul din factorii pozitivi, în acest context general negativ, constă în faptul că orice boicot, orice eventuală sabotare din partea Consiliului Municipal sau a Guvernului vor fi taxate dur peste câteva luni de alegători atât la alegerile parlamentare, cât şi la cele locale care vor avea loc în 2019. Din acest considerent, sunt convins că guvernarea nu va reuşi în totalitate să blocheze iniţiativele noastre la nivelul municipiului Chişinău. Totuşi, suntem pregătiţi şi pentru scenariul unei sabotări totale. Indiferent însă de planurile lui Plahotniuc şi ale lui Dodon, noi vom pune în aplicare, chiar din prima zi de mandat, angajamentele noastre electorale.

DW: - Aşteptările oamenilor care v-au dat votul sunt foarte mari. Încă o dezamăgire ar fi prea mult pentru ei. Care sunt primele trei schimbări majore pe care le veţi face în calitate de primar – mă refer la schimbări palpabile pentru oameni, nu la audit şi alte lucruri care se vor întâmpla între pereţii Primăriei.

Andrei Năstase: - După cum am declarat imediat după aflarea rezultatului alegerilor, vom pune bazele unei schimbări profunde a modului de administrare a capitalei. Aş vrea să menţionez că schimbările palpabile pentru oameni despre care vorbiţi nu pot fi realizate fără eficientizarea managementului Primăriei, ca o primă etapă de implementare a angajamentelor electorale. Pornind de la aceste constatări, la nivel de management al Primăriei, vom evalua activitatea fiecărei structuri, după care vom propune măsuri concrete de eficientizare a managementului. De asemenea, după cum am promis, vom dispune auditul întreprinderilor municipale. Într-o primă etapă vom analiza tot ceea ce s-a făcut bine la Primărie şi vom identifica soluţii instituţionale la problemele existente. La fel, vom asigura crearea echipei care va fi promovată în mai multe structuri ale Primăriei şi anume la nivel de viceprimari, cu delegarea clară a atribuţiilor, dar şi la nivelul cabinetului Primarului General.

A doua direcţie de activitate va fi asigurarea unui management riguros, în scopul de a restabili ordinea în capitală. Vom pune în aplicare atribuţiile Primarului General ce se referă la inventarierea şi protejarea patrimoniului municipal; asigurarea înregistrării şi punerii la evidenţă a tuturor obiectelor imobiliare municipale; verificarea legalităţii folosirii terenurilor municipale; dispunerea demontării şi evacuării, după caz, a obiectelor instalate ilegal în capitală; controlul asupra gestionării bugetului; eliminarea schemelor frauduloase în domeniul achiziţiilor publice municipale. Un element fundamental va consta în asigurarea unei bune funcţionări a instituţiei Primăriei în această perioadă. 

A treia direcţie de activitate va viza o politică de creştere a acumulării resurselor financiare în bugetul municipal, inclusiv identificarea resurselor financiare interne şi externe pentru realizarea proiectelor de infrastructură.         

DW: - Cine vă sunt partenerii?

Andrei Năstase: - În cadrul exercitării mandatului de Primar General, partenerii mei vor fi atât funcţionarii oneşti şi competenţi din cadrul administraţiei publice municipale, cât şi societatea civilă, experţii, locuitorii implicaţi în rezolvarea problemelor din capitală. De asemenea, voi face tot posibilul pentru a stabili o relaţie instituţională corectă cu Consiliul Municipal.

DW: - Aţi promis că veţi stârpi corupţia din Primărie. Pe de altă parte, spuneţi că Procuratura şi Justiţia sunt capturate. Şi atunci cum scăpaţi de corupţi?

Andrei Năsase: - Primarul general nu este procuror sau judecător, însă graţie atribuţiilor sale funcţionale, acesta poate elimina pe baze legale corupţii din sistem. Graţie atribuţiilor sale, a cunoştinţelor în materie de legislaţie, tehnici de identificare şi de combatere a schemelor infracţionale, Primarul general are această posibilitate. Aş vrea să fiu foarte clar: corupţii, indiferent de funcţii şi rang, de apartenenţa lor politică sau de altă natură, vor fi eliminaţi din administraţie. Decidenţii care promovează interesele personale sau alte interese în detrimentul interesului public general, cei responsabili de delapidarea fondurilor publice, gestionarea frauduloasă a banilor publici, precum şi de utilizarea frauduloasă a bunurilor publice nu vor mai activa în primărie.

DW: - Cum vedeţi colaborarea cu autorităţile centrale? Nu puteţi miza pe o relaţie instituţională, în condiţiile în care instituţiile sunt capturate. Ele vă vor boicota şi veţi lupta cu morile de vânt. Veţi negocia cu „coordonatorul”, cu Plahotniuc?

Andrei Năstase: - Este important de menţionat faptul că atât guvernarea locală, cât şi cea centrală au responsabilitatea cooperării. Ca un om care respectă legile ţării, luând în consideraţie prevederile art.15 din Legea Nr. 136 din 17.06.2016, Primarul general are responsabilităţi în domeniul cooperării cu administraţia publică centrală, reprezentând municipiul în raporturile cu Guvernul, contribuind la buna colaborare cu serviciile publice desconcentrate în soluţionarea problemelor de interes municipal. În ceea ce mă priveşte, voi asigura această colaborare. Să vedem însă cum va proceda puterea centrală. Referitor la negocierea cu Plahotniuc, nu există o asemenea funcţie de ”coordonator” în legislaţia Republicii Moldova. Prin urmare, nu avem ce negocia cu o persoană care a uzurpat puterea în stat. Vom colabora doar cu reprezentanţii instituţiilor legale şi legitime ale statului.

DW: - Spuneaţi anterior că acest om trebuie să stea la puşcărie. Acum credeţi la fel?

Republik Moldau Bürgermeisterwahlen Andrei Năstase (DW/E. Covalenco)

La vot la Chişinău

Andrei Năstase: - În opinia mea şi a majorităţii locuitorilor Republicii Moldova, Plahotniuc ar trebui să răspundă penal pentru crimele pe care le-a săvârşit împotriva poporului, inclusiv pentru uzurparea puterii de stat. Dar acest lucru îl poate decide doar o justiţie independentă şi nu politicienii.

DW: - Chişinăul are acum doi viceprimari – Nistor Grozavu şi Ruslan Codreanu. Primul a avut un rol hotărâtor în aducerea Silviei Radu, despre care aţi spus că ar fi omul lui Plahotniuc, în funcţia de primar interimar. Al doilea este exponent PPEM, care asistă acum PD-ul la guvernare. Ce veţi face cu ei?

Andrei Năstase: - Aşa cum am declarat în alte interviuri, nu cred că ar fi corect să discut în asemenea termeni despre funcţiile de viceprimari. Ar fi neprofesionist şi incorect să ameninţ acum cu demiteri în mod public. Nu este stilul meu de management. Toate deciziile vor fi luate la momentul potrivit în baza unor evaluări temeinice. Până la intrarea oficială în funcţie, nu voi face asemenea propuneri.

DW: - Pavel Lucescu, unul dintre cei doi strategi de campanie care v-au asistat, spune într-un comentariu pe newsweek.ro că „Băsescu a folosit practic unionismul ca pe o cârpă de şters imaginea regimului mafiot” în această campanie. Dvs. tot credeţi că unioniştii au jucat de partea lui Plahotniuc în această campanie? Care ar fi argumentele?

Andrei Năstase: - N-aş vrea să comentez declaraţiile domnului Lucescu. Este important ca alegătorii, de sine stătător, să tragă concluzii corecte. În ceea ce priveşte concurenţii din alegeri, în afara candidaţilor puterii, Silvia Radu şi Ion Ceban, nu am criticat pe nimeni. Am făcut tot posibilul pentru a avea o campanie corectă. În acelaşi timp, le-am mulţumit candidaţilor, inclusiv unionişti, pentru suportul lor necondiţionat în turul doi.

DW: -  Dar PD nu a avut candidat în aceste alegeri...

Andrei Năstase: - Candidatul de facto al PD-ului a fost Silvia Radu.

DW: - V-a sunat cineva din PD sau din anturajul puterii să vă felicite cu ocazia victoriei în alegeri?

Andrei Năstase: - Nu m-a sunat nimeni. Nu am o comunicare cu liderii acestui partid.

DW: - Şi Dvs, şi Maia Sandu aţi anunţat coagularea forţelor la alegerile parlamentare. Cum veţi forma lista comună de candidaţi? Care vor fi criteriile?

Andrei Năstase: - Referitor la pregătirea partidului pentru alegerile parlamentare, vom pune în aplicare prevederile Acordului de colaborare dintre Platforma DA şi PAS. Ambele partide sunt într-un proces de pregătire pentru alegeri. Meritocraţia, integritatea şi profesionalismul trebuie să devină singurele calităţi pentru promovarea persoanelor atât pe lista comună de candidaţi, cât şi pe circumscripţii.

DW: - Avem o societate profund divizată. Geopolitica decide în continuare soarta alegerilor. De data asta v-a avantajat. În 2016, la alegerile prezidenţiale, am văzut că s-a întâmplat invers. Ar exista, în opinia Dvs, o idee naţională care să unească aceste două tabere?

Andrei Năstase: - Sunt de acord cu faptul că societatea noastră este divizată. În calitate de lider al unui partid de opoziţie, chiar în perioada protestelor am făcut eforturi susţinute pentru a consolida societatea în jurul unor idei care pot coagula orice societate: eliberarea din captivitatea oligarhică a instituţiilor statului, crearea unui stat de drept, crearea unui stat funcţional care să apere interesele tuturor cetăţenilor. Totuşi, n-aş fi de acord cu faptul că aceste alegeri au avut o componentă geopolitică. Mai degrabă a fost un vot politic împotriva guvernării şi un vot în favoarea opoziţiei. Atât cei care au votat pentru candidatul comun al partidelor democratice pro-europene, cât şi cei care au votat candidatul socialist au exprimat un vot protestatar împotriva actualului regim.

Pornind de la dezideratul echipei noastre de a consolida societatea, voi fi primarul tuturor, voi apăra interesele tuturor locuitorilor şi nu voi fi doar primarul celor care m-au ales. Rezultatul acestor alegeri a demonstrat că, în definitiv, a câştigat capitala şi au câştigat absolut toţi locuitorii municipiului Chişinău şi ai suburbiilor.

Interviu realizat de Vitalie Calugăreanu - Deutsche Welle