Alocaţia câinilor, mai mare decât cea a copiilor

Alocaţia câinilor, mai mare decât  cea a copiilor

Alocaţia câinilor, mai mare decât cea a copiilor

Un copil primeşte de la stat o alocaţie lunară de 40 de lei, în timp ce pentru un maidanez autorităţile cheltuiesc între 400 şi 750 de lei. Locuitorii de la oraş plătesc lunar bani grei pentru strângerea câinilor vagabonzi. Primăriile îi irosesc, fără ca problema să fie rezolvată.

750 de lei pe lună. Atât plătesc localnicii din Rădăuţi pentru întreţinerea unui câine comunitar într-un  adăpost. Cel puţin aşa reiese din facturile eliberate de societatea „Servicii Comunale” pentru primăria din localitate.

Astfel, îngrijirea celor 80 de câini aflaţi la padoc este taxată cu 60.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă în medie 750 de lei pe cap de maidanez. Primarul Aurel Olărean spune că s-a speriat de facturile primite şi a refuzat să le achite. „Pentru câini n-am bani. Sunt pensii de 500 de lei, şi eu să dau 150 de euro pentru un câine? Nu-mi permit luxul ăsta!”, a declarat Olărean.

Şeful societăţii spune că va acţiona Primăria în judecată pentru recuperarea restanţelor, care se ridică la câteva sute de mii de lei.  „Contractul a fost încheiat în noiembrie anul trecut, iar vechea administraţie locală a mai plătit câte ceva. Actuala conducere a Primăriei nu a plătit nimic. Singura cale de a recupera debitele restante este prin instanţă”, a spus Nistor Tătar, directorul SC Servicii Comunale Rădăuţi.

Peste 400 de lei de maidanez în Bucureşti

La Focşani, ca şi la Bucureşti, costul unui câine comunitar cazat într-un adăpost este de peste 400 de lei pe lună. Potrivit declaraţiilor Simonei Panaitescu, şefa Administraţiei pentru Supravegherea Animalelor din Capitală (ASA), suma acoperă hrana zilnică – 7,9 lei, utilităţile - 99 lei, sterilizarea - 66,18 lei, anestezia patrupedelor, plus alte materiale sanitare şi medicamente.

“Anul trecut, lucrurile stăteau altfel. Dacă după zece zile câinii nu erau adoptaţi, îi eutanasiam. Aşa aveam loc în adăposturi. Anul acesta, legea s-a schimbat, dar e mai rău. Adăposturile sunt pline, iar câinii adoptaţi de către ONG-uri ajung iar în stradă”, ne-a declarat Simona Panaitescu.

Panaitescu spune că din luna iulie şi până acum organizaţiile nonguvernamentale au adoptat 1.000 de maidanezi. “Unde sunt aceste patrupede? Cu toţii îi vedem pe străzi. Sunt acei căţei cu cerceluşi în ureche. Noi îi ridicăm de pe străzi, la sesizarea cetăţenilor. ONG-urile îi adoptă, după care nu se mai ştie unde ajung”, a subliniat Simona Panaitescu, şefa ASA.

Banii se duc, problema rămâne

Sistemul ar putea fi numit “circuitul câinilor în natură”. Patrupedele sunt adunate de pe străzi, identificate, hrănite, sterilizate şi adoptate de iubitorii de animale. Apoi ajung din nou în stradă. Dacă ţinem cont de faptul că pe străzile Capitalei sunt cam 50.000 de câini fără stăpân, potrivit estimărilor oficiale, sistemul actual este de natură să cheltuiască în van banii bucureştenilor mult timp de acum înainte.

600 de lei indemnizaţia pentru mame

Ceea ce pot face autorităţile pentru maidanezi nu pot face şi pentru copii. Prin comparaţie, alocaţia unui copil internat în
spital este de 241 de lei pe lună, iar cea pentru un nou-născut, de 200 de lei. Chiar şi aceste sume par mari raportate la cuantumul alocaţiei pe care copiii cu vârste între 2 şi 18 ani o primesc de la stat – 40 de lei pe lună.

Din aceşti bani, părinţii nu pot cumpăra nici măcar două cărţi pentru şcoală. Dacă ne gândim că pensia minimă garantată este în România de 300 de lei, iar nivelul salariului minim a ajuns la 540 de lei lunar rezultă că în ochii autorităţilor nicio categorie socială nu este la fel de importantă ca maidanezii. Dacă banii daţi de autorităţi din buzunarul public ajung într-adevăr la câinii vagabonzi, aceasta este o altă poveste.

2.480 de lei pentru un deţinut

Costul lunar al unui deţinut este de 2.480 de lei. Cheltuielile acoperă:

hrana
utilităţile
medicamentele
materialele sanitare cheltuielile de personal
rechizitele
materialele educative,
carburanţii necesari pentru transportul la instanţele de judecată şi la spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii Publice şi a Ministerului de Interne şi al Reformei Administrative
 
10 zile de întreţinere, 173 de lei

Îngrijirea unui câine fără stăpân timp de 10 zile costă 173.58 lei, bani cheltuiţi din bugetul Primăriei Bucureşti, astfel:

hrană câine (300 gr./zi) - 10 zile - 7.9 lei
utilităţi - 99.5 lei
sterilizare - 66.18 lei
anestezie - 0.49 lei
medicamente - 11.43 lei
materiale sanitare + dezinfectante - 36.76 lei
identificare - 17.5 lei

TOTAL =173.58 LEI

Anul trecut, lucrurile stăteau altfel. Dacă după zece zile câinii nu erau adoptaţi, îi eutanasiam. Aşa aveam loc în adăposturi. Anul acesta legea s-a schimbat. E mai rău. Adăposturile sunt pline, iar câinii adoptaţi de către ONG-uri ajung iar în stradă

Simona Panaitescu, şefa Administraţiei pentru Supravegherea Animalelor din Capitală

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările