Achiziţia corvetelor moderne pentru Forţele Navale se blochează din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele Navale trebuie dotate cu nave de luptă moderne
Forţele Navale trebuie dotate cu nave de luptă moderne

Procedura de atribuire a contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, a declarat ministrul Gabriel Leş. Consiliul a informat MApN printr-o adresă, unde a motivat că au fost găsite nereguli.

 "Cert e că din nou ne blocăm în proceduri. Asta ştim să facem cel mai bine. Astăzi vom răspunde la adresă. Ieri după masă am primit-o. Vom pune la dispoziţie documentele cerute. Din ce spuneau juriştii la acest moment, în 15 zile trebuie să dea o soluţie. Decizia a ajuns la Departamentul de Armamente. (...) Nu putem lua o decizie, la momentul acesta, procedura e blocată. Decizia ar fi fost să începem procedura de atribuire. (...) Nu au specificat de ce suspendă, doar că s-a făcut acea contestaţie, unde au fost semnalate grave nereguli", a declarat ministrul Apărării citat de ziare.com.

Pe 9 iunie, ministrul Apărării, Gabriel Leş, l-a eliberat din funcţie pe Andrei Ignat, secretar de stat al Departamentului pentru Armamente, considerat de cei din zona militară ca fiind omul lui Dragnea din minister şi artizanul blocării licitaţiei pentru corvetele multifuncţionale care vor dota Forţele Navale Române.

Oficial decizia s-a luat după ce analiza privind înzestrarea a arătat „necesitatea relansării şi reenergizării” managementului. Propunerea lui Leş a primit avizul premierului Viorica Dăncilă, arată MApN într-un comunicat. 

„Ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş a dispus demararea, în perioada curentă, a unui amplu proces de evaluare a activităţii diferitelor structuri ale MApN, ce vizează eficientizarea activităţii instituţiei. Rezultatele preliminare au subliniat necesitatea relansării şi reenergizării activităţii manageriale a departamentului responsabil de activitatea de înzestrare. În acest context, ministrul apărării naţionale a decis ca oportună eliberarea din funcţie a domnului Andrei Igant, secretar de stat al Departamentului pentru Armamente, propunere ce a primit avizul premierului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Potrivit sursei citate, decizia politică de asigurare a nivelului de două procente din PIB pentru bugetul Apărării trebuie să fie transpusă, în opinia ministrului Gabriel Leş, într-o „manieră dinamică la nivelul structurii ce gestionează programele majore de înzestrare ale Armatei României”.

Demersul lui Andrei Ignat

Deci, oficial, se spune numai despre „activitatea de înzestrare” şi nu se face referire în mod special la afacerea corvetelor  multifuncţionale ale Forţelor Navale. Aici trebuie reamintit că procedura de achiziţie a fost suspendată în luna ianuarie după ce chiar Andrei Ignat a făcut un demers neaşteptat pentru cei din sfera militară. Concret, fără explicaţii, departamentul pentru Armamente a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul “unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esenţial Corvetă multifuncţională”.

Am bătut pasul pe loc trei ani

 Consultat de “Adevărul”, analistul militar Aurel Cazacu a declarat că cei de la guvernare au manageriat foarte prost procesul de derulare a acestui program major de înzestrare până acum. “Prin demersuri de acest gen s-a ajuns în situaţia în care, trei ani la rând, să nu cheltuim banii pentru înzestrarea Armatei Române. Mai grav este că acest lucru s-a suprapus cu interesele marelui inamic de la Răsărit. Rusia nu doreşte să fim o putere militară în zonă. Într-un fel sau altul, dorinţa Moscovei s-a îndeplinit. Ei (ruşii-n.red.) sunt vizibil deranjaţi de faptul că, în câţiva ani, România va începe să exploateze gazele din Marea Neagră. Cel mai probabil, acest lucru va dezechilibra piaţa gazelor din zonă dominată acum de furnizorii ruşi”, spune analistul militar Aurel Cazacu.

Aurel Cazacu spune că în acest moment, după demiterea lui Andrei Ignat, este optimist atunci când este întrebat despre soarta marilor programe de înzestrare ale MApN. „Programul corvetelor pare deblocat. Cel mai probabil ministrul (Gabriel Leş-n.red.) sau un alt oficial al MApN va anunţa câştigătorul. Şi, după părerea mea, programul corvetelor trebuie accelerat şi finalizat în cel mult trei ani. La fel şi modernizarea fregatelor. În plus, poate se mişcă lucrurile şi în alte programe de înzestrare cum ar fi cele ale elicopterelor, maşinilor blindate şi neblindate sau camioanelor. Există unele protocoale, dar lucrurile bat pasul pe loc. Americanii s-au arătat dornici să le fabrice în România împreună cu firme autohtone, dar trebuie să ne mişcăm şi noi”, a precizat analistul militar. 

Cine ar fi câştigătorii

Procedura pentru achiziţionarea corvetelor are drept criteriu unic de departajare preţul cel mai mic. Conform unor surse, câştigători ar fi ieşit francezii de la Naval Group cu nava Gowind 2500 şi soluţii de înarmare franceze (MBDA).

Pe locul doi, conform preţului ofertat, ar fi olandezii de la Damen cu nava Sigma 10514 şi soluţii de înarmare americane (Boeing şi Raytheon).  Pe trei s-ar situa italienii de la Fincantieri cu nava Abu Dhabi Enhanced şi soluţii de înarmare franceze (MBDA).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite