Şeful SRI cere trecerea în rezervă a adjunctului său, generalul Florian Coldea. Cum s-a ajuns aici

Şeful SRI cere trecerea în rezervă a adjunctului său, generalul Florian Coldea. Cum s-a ajuns aici

Sebastian Ghiţă i-a adus mai multe acuzaţii generalului Florian Coldea

Chiar dacă ancheta internă demarată de SRI nu a relevat că generalul Florian Coldea ar fi încălcat legea, aşa cum susţine Sebastian Ghiţă, acesta va fi trecut în rezervă. Oficial, SRI a anunţat că generalul „a cerut eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţie”, însă surse din instituţie susţin că acesta ar fi cerut trecerea în rezervă, dar dacă i-ar fi fost acceptată Coldea ar fi pierdut mai multe drepturi băneşti cuvenite militarilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Cererea de trecere în rezervă a prim-adjunctului directorului SRI, Florian Coldea, a ajuns deja la Palatul Cotroceni, urmând să fie semnată de către preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit legii SRI, un nou prim-adjunct al Serviciului va fi nominalizat de directorul instituţiei, urmând ca preşedintele Klaus Iohannis să semneze numirea în funcţie.

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, după ce acesta din urmă a cerut eliberarea sa din funcţia de adjunct al şefului SRI.

Motivele pentru care Coldea a făcut acest gest "ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a instituţiei", se arată în comunicatul SRI.

„În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea. 
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei, după aproape 12 ani de când exercită această funcţie. Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei. În acest sens, Directorul SRI a solicitat Preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atribuţiile funcţiei de Prim-adjunct al Directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, Directorul SRI”, se arată în comunicatul Serviciului Român de Informaţii.

Surse din cadrul SRI au explicat că, de fapt, generalul Florian Coldea ar fi cerut să fie trecut în rezervă, deoarece îndeplinea condiţiile de pensionare. Însă dacă i-ar fi fost acceptată solicitarea, aceasta ar fi fost considerată „pensionare anticipată”, iar generalul ar fi pierdut mai multe drepturi băneşti (solde compensatorii - n.r.) de care ar trebuie să beneficieze cadrele militare atunci când se pensionează. Drept urmare, s-a decis ca trecerea în rezervă a adjunctului şefului SRI să se facă la solicitarea directorului instituţiei cu aprobarea preşedintelui României.

Ancheta SRI

Serviciul Român de Informaţii a anunţat, joi, că desfăşoară o anchetă în urma dezvăluirilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă, iar, până la finalizarea verificărilor, generalul-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia directorului SRI, care îi va prelua, de altfel, şi atribuţiile. „Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea”, spuneau reprezentanţii SRI joi.

Anunţul a fost făcut după ce Sebastian Ghiţă, dat în urmărire interneţională de la începutul anului, a dat publicităţii mai multe înregistrări cu el însuşi în care susţine că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI Florian Coldea, cu care ar fi fost în vacanţe. 
 
„Am să mă concentrez azi pe legătura cu Florian Coldea. În ultima apariţie v-am prezentat mai multe date despre relaţiile cu Coldea şi Kovesi. Am să mă concentrez pe legătura cu Florian Coldea. La începutul lui 2010 în debutul lunii februarie am fost împreună cu familiile în Seychelles, doar noi. Era înainte de congresul PSD şi am hotărât să mergem într-o vacanţă, într-o insulă exotică. Am stat împreună şi se poate verifica uşor, la Hilton Seychelles SPA. Dintr-o întâmplare am găsit acasă plicul cu facturile de la acel hotel. Am stat 10 zile şi îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câştige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta. Diaconescu, Geoană, oricine, dar numai să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul. Ştia preşedintele Băsescu ce ştia.”

„Am mai fost şi în 2012 în vacanţă. Fac toate aceste lucruri pentru că îmi credibilizeză spusele. Tot ce spun e real. E susţinut cu documente. Iată o poză cu familiile la Disneyland la Paris. Cu doamna Coldea. Am crezut în ei şi că vor să facă bine României, firmele româneşti să prospere. Am făcut tot ce am putut să îi ajut. I-am spus la un moment dat domnului Coldea că au trecut multţi ani de când conduce România şi e distrus capitalul românesc. I-am spus că nu avem autostrăzi că am predat România”, a spus Ghiţă în cea mai recentă filmare difuzată de România TV.

Ghiţă în episodul VIII

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat într-o nouă înregistrare difuzată luni seara la postul său de televiziune că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, şi generalul-locotenent Florian Coldea, prim-adjunct al SRI, sunt, de fapt, ofiţeri ai unui serviciu secret străin, al unei ţări partenere României, precizând că în episoadele viitoare va spune „motivul adevărat pentru care această doamnă Kovesi e ţinută în funcţie”.

Numele lui Florian Coldea a fost vehiculat de mai mulţi oameni politici în legătură cu diverse numiri în funcţie sau cu acţiuni ale justiţiei. Printre cei care l-au invocat pe Coldea s-au numărat Elena Udrea, Traian Băsescu şi, recent, Sebastian Ghiţă, care l-a menţionat în fiecare dintre cele şapte apariţii ale sale la televiziunea pe care o controlează. 

Sebastian Ghiţă, patru dosare penale

Sebastian Ghiţă este dispărut fără urmă de la sfârşitul anului trecut când a rămas fără imunitate parlamentară. Din acest motiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru Sebastian Ghiţă, înlocuind controlul judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova. 
 
Sebastian Ghiţă a fost dat în urmărire naţională, iar ulterior procurorii DNA au cerut instanţei supreme să emită pe numele fostului deputat un mandat de european de arestare şi să fie dat în urmărire internaţională, după ce Poliţia Judeţeană Prahova a anunţat că acesta nu a fost găsit în ţară.
 
Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale. Unul dintre acestea se află pe rolul instanţei supreme: fostul deputat este acuzat de dare de mită, cumpărare de influenţă, şantaj, spălare de bani, folosirea de informaţii nepublice sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, precum şi de conducerea unui vehicul fără permis.
 
În cel de-al doilea dosar, aflat tot pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sebastian Ghiţă este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.
 
Ghiţă este acuzat că i-a dat lui Bădescu o casă pentru a primi finanţare de la bugetul local pentru asociaţia Basket Club Asesoft.
 
De asemenea, Sebastian Ghiţă este urmărit penal în alte două dosare de corupţie – cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Herţanu, este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni.
 
În acest din urmă dosar mai sunt cercetaţi şi fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia, Vlad Cosma. 

Ştire în curs de actualizare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările