Încă un impozit: cum vrea statul să ne mai ia nişte bani cu forţa

Încă un impozit: cum vrea statul să ne mai ia nişte bani cu forţa

Specialiştii susţin că modulele de perfecţionare nu dau rezultatele aşteptate FOTO Shutterstock

Problema deprofesionalizării personalului din aparatul administrativ se vrea rezolvată în anii viitorii prin adoptarea unora dintre ideile Planului de Acţiune pentru Educaţie 2019 – 2030 aprobat de Ecaterina Andronescu chiar înainte de a părăsi fotoliul de la Educaţie. Concret, conform documentului, angajaţii statului vor fi trimişi periodic la cursuri de formare.

 „Nu ai cum să creşti performanţa profesională decât întorcându-l la şcoală şi învăţându-l ceva în plus, mai ales că totul evoluează”, spunea fostul ministru care a fost citat de cursdeguvernare.ro. Şi cum statul nu poate suporta o asemnea investiţie, se are în plan înfiinţarea unui cont personal de învăţare pe tot parcursul vieţii (ÎPV) pentru fiecare angajat, alimentat dintr-un impozit de 2% din venituri salariale (1% plătit de angajat, 1%, de către angajator) şi administrat de un Fond Naţional de Educaţie. 
 
Facultăţi făcute aiurea
 
Această măsură se vrea pusă în practică după ce s-a constat că nici măcar 1% din adulţii români nu au urmat niciun seminar, curs, conferinţă în 2018, în condiţiile în care principalul obiectiv strategic al României pentru anul 2020 este ca cel puţin 10% din populaţia adultă (cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani) să participe la activităţi de învăţare pe tot parcursul vieţii.
 
Apoi, mai grav, s-a concluzionat că structura bugetară este plină de absolvenţi de facultăţi private, forma la Distanţă, care nu le-au oferit standarde de bază pentru funcţiile ocupate ulterior. „Dacă ne uităm la structura angajaţilor din administraţie, cam 70% din personal a absolvit o facultate privată care a avut forma de Învăţământ la Distanţă”, a explicat Ecaterina Andronescu. Într-o declaraţie anterioară, fostul ministru al Educaţiei descria calitatea acestui tip de studii universitare spunând: „Învăţământ la Distanţă, adică departe de carte”, mai arată sursa citată. 
 
„În ceea ce-i priveşte pe profesori, ei ar trebui obligaţi să urmeze periodic asemenea cursuri, în universităţi, nu cursuri improvizate organizate de firme la colţul străzii. Principala problemă a sistemului de învăţământ este formarea profesorilor. Un dascăl bine pregătit şi cu vocaţie poate face minuni, chiar dacă are o programă proastă. Însă un profesor slab pregătit, fără dedicaţie, nu va face nimic nici cu o programă excepţională”, a mai explicat Ecaterina Andronescu.
 
George Butunoiu, despre inutilitatea unor astfel de cursuri
 
Specialist în recrutare, George Butunoiu nu crede că trimisul angajaţilor cu arcanul la specializare poate avea rezultate, altele în afară de cheltuirea inutilă a unor bani. „Peste 90 la sută sunt bani cheltuiţi degeaba. Şi asta pentru că oamenii nu pot fi forţaţi să se specializeze. Trebuie să existe dorinţa angajatului de a se perfecţiona pentru ca un astfel de program să aibă succes. O mare parte dintre aceşti angajaţi ai statului nu suportă să înveţe şi oricum sunt oameni de care nu se prea prinde nimic, Am văzut astfel de persoane, chiar şi unele tinere, cărora li s-a făcut rău fizic când au început să înveţe”, spune expertul.
 
CV-urile angajaţilor din administraţie sunt doldora de cursuri absolvite, dar ei nu ştiu nimic. Le fac numai teoretic, ca să se plimbe, să primească o diplomă şi să încaseze diurne
George Butunoiu
Specialist în recrutare
 
George Butunoiu mai susţine că demersul pare şi inutil mai ales că, cel puţin teroetic, astfel de cursuri se fac şi în prezent. „Aceste cursuri se fac şi acum, dar se fac degeaba. CV-urile angajaţilor din administraţie sunt doldora de cursuri absolvite, dar ei nu ştiu nimic. Le fac numai teoretic, ca să se plimbe, să primească o diplomă şi să încaseze diurne. Nu ca să înveţe ceva care să-i ajute în activitate”, a precizat specialistul. 
 
Fraudele de la cursurile de reconversie 
 
George Butunoiu spune că în prezent există o piaţă a cursurilor de formare care este pronunţat fraudată. „Sunt o mulţime de firmele de training care fac, teoretic, diverse cursuri de pregătire sau de reconversie profesională. Am spus teoretic pentru că respectivele module de formare nu se fac sau se fac de mântuială, fără rezultate pentru cursanţi. Dar respectivele companii de training încasează milioane pentru aceste <<servicii>>. Şi o mare parte din aceşti bani provin din fonduri europene nerambursabile”, a conchis specialistul în recrutare. 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările