Un bărbat care conducea beat a intrat cu maşina într-un stâlp de pe Bulevardul Pipera

Un bărbat care conducea beat a intrat cu maşina într-un stâlp de pe Bulevardul Pipera

Bărbatul avea o alcoolemie record.

Un bărbat de 49 de ani din Bucureşti a intrat cu maşina într-un stâlp de electrictate, marţi seară, pe Bulevardul Pipera, poliţiştii stabilind ulterior că acesta avea o concentraţie de 2,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit Poliţiei Judeţene Ilfov, marţi seară, poliţiştii din Voluntari au fost sesizaţi că pe Bulevardul Pipera un autoturism a intrat într-un stâlp.
 
Poliţiştii rutieri din Voluntari care au ajuns acolo au stabilit, în urma primelor verificări, că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Pipera, a pierdut controlul volanului, părăsind astfel partea carosabilă, după care a intrat intr-un stâlp electric, de pe marginea din dreapta drumului.
 
”Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 2,60 mg/l alcool pur în aerul expirat şi ulterior, a fost condus la o unitate medicală din Bucureşti, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a arătat Poliţia Ilfov.
 
Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri din Voluntari, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: