Nu se mai organizează petreceri în stradă de Revelion. Unde vă puteţi distra anul acesta în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Dana Mihai
FOTO Dana Mihai

Sărbătorile de Iarnă bat la uşă şi cei care aleg să petreacă Crăciunul şi Revelionul în Bucureşti trebuie să se grăbească dacă vor să mai prindă un loc la petrecerile organizate în restaurantele sau pub-urile din oraş. Preţurile sunt ceva mai mari faţă de anul trecut, iar cele mai bune oferte au fost deja epuizate.

Anul acesta, în Bucureşti nu va mai fi organizată în noaptea de Revelion nicio petrecere în stradă, aşa cum era tradiţia până acum. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au anunţat recent că nu mai au bani pentru o asemenea petrecere, în timp ce reprezentanţii PRO TV au declarat, pentru „Adevărul“, că „din cauza mai multor factori“ nu vor organiza nici ei în acest an petrecerea de Revelion în stradă în Piaţa Revoluţiei. Astfel, vă prezentăm câteva oferte pentru cei care vor să se distreze în Bucureşti.

Crăciunul mai ieftin ca noaptea dintre ani

Ofertele în acest an de Crăciun, pentru cei care aleg să îşi petreacă sărbătorile la un restaurant sau un bar din Bucureşti, sunt variate. Spre exemplu, la Restaurantul Papion se organizează o petrecere cu mâncare tradiţional românească. Preţul unui meniu începe de la 145 de lei şi variază în funcţie de preferinţele clientului. Printre bunătăţile care vor fi puse pe masă se numără icre, lebăr, şorici, zacuscă, cartofi la cuptor şi cârnăciori de oaie.

Şi lanţul de restaurante La Gil organizează petreceri de Crăciun şi de Revelion. Spre exemplu, pentru Crăciun preţul unui bilet de intrare costă 187 de lei, iar meniul este unul generos. Pe masă vor fi aperitive preparate din produse tradiţionale româneşti şi nu vor lipsi nici friptura şi cârnaţii proaspeţi. De asemenea, vor fi şi băuturi alcoolice, apă şi sucuri.

Revelion de la 300 de lei

În timp ce pentru petrecerile de Crăciun bucureştenii nu prea s-au înghesuit să-şi rezerve un loc la petrecerile organizate în acest an, pentru Revelion ofertele s-au cam epuizat, deşi mai sunt două săptămâni până la noaptea dintre ani. Spre exemplu, cele mai ieftine oferte din acest an care aveau incluse băutură şi mâncare au fost deja rezervate. Acum, doritorii mai pot opta pentru un loc la petrecerile organizate la unele restaurante şi pub-uri celebre. Spre exemplu,  pentru un loc la Jubile The Ballroom fiecare participant trebuie să scoată din buzunar 329 de lei, iar meniul este unul bogat. Pe masă vor fi atât băuturi alcoolice cât şi o mulţime de sucuri, cafeele sau ceaiuri. De asemenea, gustările sunt de-a dreptul delicioase şi printre acestea se numără: humus făcut în casă, vită marinată, macarons cu parfait din ficat de pasăre, tartă de spanac cu vită sau ruladă de pui cu fructe confiate. Atmosfera va fi întreţinută de Andreea Bălan.

Caru’ Cu Bere este o altă atracţie din acest an de Revelion. Aici, preţul unui loc la balul vienez ce va fi organizat pe 31 decembrie este de 490 de lei, însă organizatorii promit o noapte de neuitat. Petrecerea începe la ora 21.00 şi atmosfera va fi întreţinută de o mulţime de artişti, printre care Orchestra Wiener Walzer şi grupul de dans Contesina. Meniul va fi unul delicios şi printre preparatele de pe masă se vor număra foie gras de raţă, file de lup de mare şi muşchi de viţel în sos brun. De asemenea, nu vor lipsi sucurile şi băuturile alcoolice şi nici aperitivele delicioase.

Şi în Club Piranha va fi organizată o superpetrecere de Revelion. Preţul unui bilet de intrare este 310 lei şi pe scenă vor urca Vali Crăciunescu, Dan Blueman şi Adrian Măciucă. Meniul va fi şi aici unul bogat şi printre cele mai atractive preparate se numără tradionalele sarmale, friptura şi  tortul cu fructe exotice. 

Apartamente închiriate pentru petreceri

Pentru cei care vor să petreacă noaptea dintre ani alături de prieteni într-o vilă, un hostel sau un apartament pot apela la ofertele din acest an puse la dispoziţie pentru doritori în Capitală. Spre exemplu, Hostelul Eminescu oferă cazare pentru 100 de lei pe noapte de persoană, pentru cel puţin doyuă nopţi, pentru un grup de 25 de persoane. O altă ofertă asemănătoare oferă şi Hostelul Joe. Aici, cazarea pentru o nopte pentru o singură persoană costă 80 de lei, însă cei interesaţi trebuie să ştie că pot închiria camerele pentru cel puţin trei nopţi, oferta fiind valabilă doar pentru un grup de 20 de persoane. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite