Mănăstirea Snagov, pustnicul de pe ostrov

La aproximativ 40 de kilometri de Bucureşti, o legendă legată de controversatul domnitor Vlad Ţepeş, şi totodată o comoară a turismului românesc, se îneacă în apele lacului Snagov. Mănăstirea Snagov este situată pe  o insuliţă, cu o suprafaţă de puţin peste trei hectare, în nordul lacului cu acelaşi nume. Acum este gospodăria şi universul stareţului Varahiil Bănăţeanul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Călugărul Varahiil nu are când sta. Nici când stă de vorbă cu cei câţiva turişti ajunşi la mănăstire nu-şi poate opri ritmul obişnuit de zi cu zi: umple cu mir fiole minuscule, după ce potriveşte proporţiile de esenţă de la Sfântul Nectarie cu cele de ulei. Nici pe acestea nu prea mai are cui să le vândă pentru că puţini sunt cei care vin să viziteze mănăstirea.

Legenda

Mănăstirea Snagov a fost subiectul mai multor documentare ale televiziunilor străine datorită istoriei pe care o ascunde pe mica insulă. Vlad Ţepeş îşi odihneşte rămăşiţele pământeşti de câteva sute de ani în biserică, potrivit legendelor. Mormântul lui taie de-a latul calea spre altar, fiind mereu vegheat de o candelă aprinsă şi de un portret în relief al domnitorului Ţării Româneşti.
Legenda spune că, în 1476, călugării de la Mănăstirea Snagov ar fi găsit trupul domnitorului şi l-ar fi înmormântat creştineşte în incinta bisericii, fără fast.
În jurul mănăstirii micuţe, izolate pe ostrovul din nordul lacului Snagov, gravitează mai multe legende. Lăcaşul a fost loc de refugiu pentru o bună parte dintre revoluţionarii paşoptişti şi mormânt pentru panduri de-ai lui Tudor Vladimirescu. În timpul Revoluţiei de la 1821, podul de stejar care lega insula de mal a fost incendiat, găsindu-şi sfârşitul atunci, în foc şi apă, foarte mulţi revoluţionari. De atunci podul nu a mai fost refăcut niciodată, legătura mănăstirii cu ţărmul făcându-se doar cu barca.

Restaurarea

În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost plasată într-un imens con de umbră. După 1990 a intrat într-un program de restaurare care nu s-a finalizat nici până acum. Un panou proptit pe casa parohială atrage atenţia că acest monument face parte dintr-un program de restaurare al Ministerului Culturii.
Drumul până la Mănăstirea Snagov este unul greu accesibil turiştilor care nu fac parte din grupuri organizate. Stareţul Varahiil Bănăţeanul a făcut câteva indicatoare pe care le-a pus pe drumul care duce spre mănăstire din satul Siliştea Snagov, pe care şi-a trecut numărul de telefon, pentru a-i putea transporta pe turişti cu şalupa până la mănăstire. „Eu slujesc în biserică, eu cultiv grădina, eu am grijă de animale, eu conduc barca“, spune stareţul.



Turismul

Stareţul crede însă că, odată cu finalizarea unei pasarele pietonale, turismul s-ar putea dezvolta. Construcţia pasarelei a început din iulie 2009, având termen de finalizare iulie 2010. Deşi sunt mai puţin de două luni până la expirarea acestui termen, nici urmă de pasarelă. O macara zace ruginită şi părăsită la debarcader, dând doar impresia că acolo ar putea să se construiască ceva. „Nu sunt bani“, ridică neputincios din umeri neputincios stareţul.
Şi-a propus să promoveze lăcaşul la care slujeşte făcând un site, dar nici pentru asta nu sunt bani. „Am vorbit cu un băiat, dar a vrut mulţi bani. De unde? Nu face nimeni nimic nici măcar pentru Dumnezeu. Eu am datorii de 37 de milioane de lei. Numai la primar trebuie să-i dau 500 de euro. M-a împrumutat să pot plăti lumânărarul de afara. Şi ăsta făcut de nişte meşteri de mântuială“, se plânge stareţul. Taxa de vizitare a mănăstirii este de 15 lei, la care se adaugă 5 lei transportul cu barca, iar taxa de fotografiere este de 25 de euro.

Ocolită de toată lumea


Biserica este mai mereu goală pentru că oamenii locului preferă să meargă la cea din sat, decât să treacă 50 de metri cu barca, până la insulă. „Doar de Paşte, în noaptea de Înviere, ce se mai adună vreo zece persoane“, spune stareţul Varahiil Bănăţeanul. De asemenea, mănăstirea este vizitată lunar de aproximativ 20 - 25 de turişti. Stareţul crede că doar odată cu finalizarea unei pasarele pietonale turismul s-ar putea dezvolta. Deşi aceasta are ca termen de finalizare mai puţin de două luni, nu există nici urmă de construcţie.

citeste totul despre: