Dosarul privind presupusa fraudare a alegerilor pentru Primăria Sectorului 1 va fi finalizat în august

Dosarul privind presupusa fraudare a alegerilor pentru Primăria Sectorului 1 va fi finalizat în august

PÎCCJmenţionează că din verificările efectuate nu s-a putut stabili diferenţa de voturi între candidaţi, nefiind finalizate activităţile dispuse de către procuror.FOTO Facebook Clotilde Armand

Cercetările în dosarul privind alegerile locale din Sectorul 1 Bucureşti, aflate în instrumentarea Secţiei pentru infracţiunilor din justiţie, nu au fost finalizate, a anunţat joi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Ştiri pe aceeaşi temă

„În cauza privind alegerile locale din Sectorul 1 Bucureşti, aflată în instrumentarea Secţiei pentru infracţiunilor din justiţie, activităţile dispuse de procurorul de caz prin ordonanţa din data de 5 februarie 2021 nu au fost finalizate, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti solicitând motivat prelungirea termenului stabilit pentru aducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor fixat”, potrivit comunicatului transmis de  Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul PÎCCJ.

Totodată, potrivit sursei citate, a fost prelungit şi termenul de finalizare al cercetărilor din acest dosar.

„Luând în considerare complexitatea procedurilor şi volumul mare de muncă pe care îl implică, procurorul de caz a aprobat solicitarea menţionată şi a fixat un nou termen de finalizare, respectiv 1 august 2021” precizează sursa citată.

PÎCCJ menţionează că din verificările efectuate nu s-a putut stabili diferenţa de voturi între candidaţi, nefiind finalizate activităţile dispuse de către procuror.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările