VIDEO Bătaie în trafic: un biciclist nervos l-a blocat pe un taximetrist în maşină, l-a scuipat şi l-a lovit cu piciorul

Scandal în trafic: un biciclist violent atacă maşina unui taximetrist şi-l loveşte

În timp ce organizaţiile taximetriştilor şi bicicliştilor deopotrivă se chinuie să facă loc pentru ambii participanţi la trafic pe străzi, o altercaţie care a escaladat într-o adevărată bătaie în mijlocul intersecţiei vine parcă să strice ordinea şi-aşa fragilă. În mod surprinzător, cel care a părut a fi cel violent de data aceasta a fost tocmai biciclistul.

Ştiri pe aceeaşi temă

În videoclipul filmat de un participant în trafic se distinge că cel nervos şi recalcitrant a fost tocmai biciclistul, care l-a scuipat pe şoferul taxiului, l-a lovit pe acesta prin geam şi l-a blocat în maşină. Când şoferul a reuşit totuşi să deschidă portiera, biciclistul recalcitrant l-a lovit cu piciorul.

Altercaţia a părut surprinzătoare şi pentru preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.

„Este incredibil că se întâmplă aşa ceva şi mai ales acum, când noi ne chinuim să insuflăm şoferilor că există pe stradă şi participanţi pe două roţi. La toate şedinţele insistăm asupra acestui lucru, să le facă loc bicicliştilor şi motocicliştilor, să lase culoar între maşini. Noi căutăm să-i protejăm. Noi ne certăm cu şoferii noştri şi uitaţi ce face individul ăsta. Dacă ar fi făcut un şofer de-al nostru aşa ceva primea dosar penal imediat”, a spus indignat Ştefănescu.

De o părere similară este şi Dan Patzelt, de la Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană, care crede că violenţa nu este niciodată o soluţie şi că bicicliştii ar trebui să nu uite că în trafic regulile de circulaţie pe două roţi nu sunt aceleaşi cu cele din parc.

 

„Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, nu ştiu cine a greşit. Reacţia a fost pur şi simplu una violentă a unei persoane violente. Pe de altă parte, mesajul întregului film este unul pozitiv prin faptul că apare în opinia publică existenţa bicicliştilor, dar şi a problemelor din trafic. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Bicicliştii trebuie să înţeleagă că dacă eşti pe terenul lor de joacă te joci după regulile lor. Mulţi biciclişti nu se semnalizează cum trebuie, o altă problemă des întâlnită. Când eşti pe două roţi trebuie să fii mult mai atent, să anticipezi, în cazul unui accident sigur tu vei fi cel rănit”, a zis Patzelt.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările