Arhiva de arhitectură: Cristofi Cerchez 150

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Design: Cristian Oprea cu un desen al arh. Cristofi Cerchez
Design: Cristian Oprea cu un desen al arh. Cristofi Cerchez

Editura Istoria Artei marchează ziua de naştere a arhitectului Cristofi P. Cerchez, care a avut loc în 4 iulie 1872, printr-o nouă apariţie editorială. Albumul ”Arhiva de arhtectură: Cristofi Cerchez 150” este al optulea din colecţie şi prezintă desene şi schiţe inedite.

coperta ADA CC150

Cu ocazia a împlinirii a 150 de ani de la naşterea arhitectului Cristofi P. Cerchez (1872-1955), sunt prezentate pentru prima dată publicului carneţelele sale cu schiţe, notiţe şi reproduceri, aflate în colecţia nepoatei arhitectului, dr. Simona Condurăţeanu. Dorim astfel să continuăm acţiunile de promovare a activităţii sale şi să marcăm ziua de naştere a arhitectului Cerchez, care a avut loc în 4 iulie 1872, în comuna Băneasa-Herăstrău.

O parte dintre desene au fost realizate în perioada petrecută de Cerchez la studii în Milano, indicând sursele sale de lectură, inspiraţie şi formarea profesională clasicizantă, cu repere din Torino, Ferrara, Milano, Piacenza, Pompei, Aachen, Berlin, Arles.

O altă serie de schiţe ne indică reperele româneşti, din Câmpulung Muscel, Şcoala Centrală, Bufetul, Casa Melik, Casa Moruzzi, Colţea, Ateneul din Bucureşti, Sf. Trei Ierarhi şi Golia din Iaşi. Un loc de seamă îl ocupă şi două reproduceri după litografia Mănăstirii Negru vodă de Michel Bouquet şi după strada orientală din Albumul moldo-valah al lui Charles Doussault. Toate acestea ne ajută să înţelegem mai bine reperele estetice ale tânărului Cristofi Cerchez şi să parcurgem împreună paşii în conturarea stilului “rumânesc”.  

Acest album este publicat cu sprijinul BNP Paribas Cardif prin suportul acordat Asociaţiei “Istoria Artei”, ca parte a angajamentului de a susţine cultura românească.

Parteneri: Arhivele Naţionale ale României, Uniunea Armenilor din România, Ordinul Arhitecţilor din România, Uniunea Arhitecţilor din România

Date tehnice:

Autor text şi cercetător: Oana Marinache

Prelucrare fotografică: Cristian Oprea

Graphic design: Forweb Consortiu SRL

Tipărit la: CNI Coresi

Legare: Paperback

Dimensiuni: H: 15 | l: 21

Nr. Pag: 64

ISBN: 978-606-8839-34-9

 

Urmăriţi https://asociatiaistoriaartei.blogspot.com/ şi  https://cristoficerchez.blogspot.com/ pentru evenimentele noastre viitoare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite