Alerta cu bombă la Băneasa Shopping City a fost dată de un adolescent de 15 ani. Ce amendă a primit tânărul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Apelul la 112 care anunţa un dispozitiv exploziv la Băneasa Shopping City şi care a alertat autorităţile a fost efectuat de un adolescent în vârstă de 15 ani. Tânărul, care a vrut să facă o glumă transmiţând o informaţie falsă, a fost amendat cu 2.000 de lei.

Pirotehniştii Serviciului Român de Informaţii s-au deplasat la faţa locului, au evacuat persoanele, au restricţionat traficul şi au verificat clădirea, însă au constatat că alerta a fost una falsă, după cum a transmis SRI, într-un comunicat de presă. 

Persoana care a alertat autorităţile este un adolescent în vârstă de 15 ani care a vrut să facă o glumă, după cum informează Poliţia Capitalei. 

„Urmare sesizării formulate în sistem 112, în care o persoană anunţa existenţa unui dispozitiv exploziv în incinta unui complex comercial din sectorul 1, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au identificat iniţiatorul apelului, un minor de 15 ani. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2000 lei conform OUG 34/2008”, a transmis Poliţia Capitalei.

Minorul a fost condus la secţia de poliţie, împreună cu părinţii, şi a fost sancţionat cu amendă de 2.000 de lei. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite