10.000 de lei, amenzi pentru nerespectarea normelor de mediu în sectorul 6

10.000 de lei, amenzi pentru nerespectarea normelor de mediu în sectorul 6

Mai multe amenzi au fost aplicate celor care nu au păstrat normele de mediu din sectorul 6 FOTO Adevărul

Din dispoziţia primarului Rareş Mănescu, Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, prin Serviciul Control şi Monitorizare a Stării Mediului şi Salubrizare, a întreprins, la sfârşitul săptămânii trecute, o amplă acţiune de monitorizare şi salubrizare a terenurilor din sector.

Ştiri pe aceeaşi temă

Inspectorii, împreună cu lucrători ai Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 (ADPDU) şi ai firmei de salubrizare Urban SA, au acţionat în zona Prelungirea Ghencea şi în vecinătatea Pieţei Gorjului, din Militari, anunţă administraţia locală într-un comunicat de presă.

Pe Prelungirea Ghencea, acţiunea de salubrizare a fost completă: carosabilul şi trotuarele au fost măturate şi spălate, copacii au fost toaletaţi, iar depozitele necontrolate de deşeuri au fost ridicate.

Sancţiunile aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la normele de mediu au avut o valoare totală de 10.000 de lei.

Potrivit sursei citate, în perioada următoare, inspectorii de mediu vor continua monitorizarea tuturor spaţiilor de pe raza sectorului şi vor trimite somaţii proprietarilor de terenuri, amintindu-le că au obligaţia să le împrejmuiască şi să le salubrizeze, la nevoie beneficiind de sprijinul echipelor ADPDU şi Urban.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările