Medpark continuă campania de informare „Ajută-ne să-ţi protejăm inima!“ (P)

Medpark continuă campania de informare „Ajută-ne să-ţi
protejăm inima!“ (P)

Deşi afecţiunile cardiovasculare ar putea fi prevenite în proporţie de 80%, statisticile arată că acestea cauzează trei din cinci decese înregistrate în Moldova. Şi mai alarmant e faptul că trendul este ascendent, iar situaţia impune acţiuni concetrate de informare şi prevenire. În acest scop, Medpark desfăşoară campania „Ajută-ne să-ţi protejăm inima!“.

În cadrul campaniei vă prezentăm cazul domnului Ion Toacă, unul dintre pacienţii cu malformaţii grave la inimă, care a fost operat la Medpark.

Fiind în stare gravă foarte gravă, cu insuficienţă cardiacă de gradul patru, pe fundalul patologiilor complicate, riscul operator era foarte mare. Dar având susţinerea medicilor şi a familiei, pacientul a acceptat intervenţia chirurgicală, care i-a salvat viaţa.

Potrivit medicilor, cea mai dificilă şi periculoasă perioadă a fost cea postoperatorie. Ion Toacă a suferit de insuficienţă hepato-renală acută, iar rinichii nu-şi mai îndeplineau funcţia de filtrare a sângelui. Pacientul a fost salvat datorită utilizării unui aparat modern, unic în Republica Moldova, „rinichi artificiali“, care permit ultrafiltrarea sângelui timp de 72 de ore ]ncontinuu.

„Când vine vorba să vorbesc cu cineva despre bolile de inimă, despre tratament, sigur că eu cu cea mai mare plăcere le vorbesc despre ceea prin ce am trecut eu. Despre Medpark şi specialiştii de la Medpark, care eu socot că datorită lor, eu imi trăiesc viaţa din nou“, mărturiseşte pacientul.

Chiar dacă bolile cardiovasculare au devenit principala problemă de sănătate a secolului la nivel mondial, statisticile negative pot fi schimbate, printr-o conduită responsabilă a pacientului, dar şi a persoanelor apropiate acestuia.

„Unica şansă de a evita aceste complicaţii este să faceţi acest control, check-up, care la noi în Medpark este deja stabilit, funcţionează şi include toate examinările necesare, cu rezultatele în aceeaşi zi. Dacă vorbim despre prevenirea bolilor cardiovasculare, bărbaţii de peste 40 de ani şi femeile de peste 45 de ani ar trebui să facă acest control în mod oligatoriu  o dată pe an“, recomandă Andrei Ureche, medic chirurg cardiovascular de categoria superioară la Medpark.

După recuperare, când şi-a reluat viaţa obişnuită, adoptând, bineînţeles, un regim sănătos,  Ion Toacă şi familia lui au devenit fervenţi promotori ai ideii de prevenire a bolilor de inimă.

„Eu consider că investigaţiile au fost făcute la timp, asta l-a salvat şi datorită acestui fapt astăzi este viu, sănătos şi voios” mărturiseşte Iuliana Stasiuc, fiica pacientului. „Copiii să nu să se gândească, trebuie să-i ia de mânuţă pe părinţi şi să-i ducă. Căci părinţii, se mai întâmplă să zică că sunt bătrâni, că au trăit, că nu le mai trebuie… De mânuţă şi la medic!”, îndeamnă Iuliana.

„Vreau să sfătuiesc pe toţi cei care au probleme cardiace, care au probleme cu inima, să nu lase pe ultimul minut, pe ultima secundă a vieţii”, sfătuieşte Ion Toacă.

La ora actuală, Centrul de Infarct Miocardic Medpark, este singura unitate medicală privată din Republica Moldova, care este în măsură să soluţioneze complicaţii severe ale patologiei cardiovasculare la nivelul standardelor internaţionale. Centrul oferă servicii de diagnostic şi tratament modern al cardiopatiei ischemice şi pune la dispoziţie servicii unice prin intermediul Serviciului de Cardiologie invazivă, disponibil 24/24 ore, 7/7 zile, pentru revascularizarea de urgenţă a miocardului în caz de sindrom coronarian acut, infarct miocardic acut cu sau fără supradenivelare de segment ST. Începând cu anul 2013, Spitalul Internaţional Medpark a fost contractat de Ministerul Sănătăţii pentru a prelua urgenţele în sfera patologiei cardiovasculare.

***

Bolile cardiovasculare (BCV) sunt tulburări sau leziuni ale muşchiului cardiac (miocard), ale vaselor sanguine ale inimii sau ale sistemului de vase sanguine (vene şi artere). Principalele cauze ale bolilor cardiovasculare (BCV) sunt alimentaţia necorespunzătoare, sedentarismul şi tabagismul. Acestea constituie „factorii de risc modificabili”. Renunţarea la un mod nesănătos de viaţă ar putea reduce 80% din decesele premature cauzate de BCV.

Mai multe studii realizate recent arată că la nivel european aceste boli cauzează 4 milioane de decese anual, iar la nivel global numărul lor se ridică la 17 milioane. Mai mult, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se estimează că până în anul 2030 sevor înregistra anual peste 20 milioane de decese, bolile cardiovasculare rămânând în continuare cauza numărul 1 de mortalitate.

Despre Spitalul Internaţional Medpark

Spitalul Internaţional Medpark a fost inaugurat în Republica Moldova în anul 2011, fiind primul şi cel mai mare spital multidisciplinar privat din ţară. Conceput ca un centru de excelenţă, Medpark dispune de săli de operaţie şi rezerve de spitalizare ultradotate, maternitate, laborator propriu de analize, policlinică şi departamente de imagistică care oferă servicii medicale de top precum: rezonanţă magnetică, tomografie computerizată, angiografie digitală, osteodensitometrie, radiologie şi mamografie, endoscopie, ecografie şi ultrasonografie de înaltă rezoluţie.

Deschis 24/24 ore şi 7/7 zile, spitalul oferă servicii medicale de înaltă calitate în conformitate cu standardele şi practicile internaţionale, egale cu cele ale instituţiilor medicale lideri pe piaţa internaţională. Graţie unei infrastructuri moderne şi a unei echipe înalt calificate ce monitorizează încontinuu calitatea îngrijirii medicale, serviciile oferite la Medpark garantează siguranţa şi satisfacţia pacienţilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările