Vlad Bătrîncea: Această guvernare nu doreşte să discute problemele acute ale ţării

Vlad Bătrîncea: Această guvernare nu doreşte să discute problemele acute ale ţării

Vlad Bătrîncea

Vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, socialistul Vlad Bătrîncea, a explicat de ce deputaţii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor au părăsit şedinţa Legislativului joi, 16 septembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit parlamentarului, Blocul este indignat din cauza refuzului majorităţii parlamentare de a discuta cele mai acute probleme cu care se confruntă astăzi întreaga societate moldovenească. 

Este vorba despre creşterea preţurilor la carburanţi şi a tarifelor la gaze. Batrîncea a declarat că este deja a doua şedinţă consecutivă când deputaţii PAS ignoră apelurile opoziţiei de a organiza o discuţie mai amplă cu referire la acestea şi alte chestiuni.

Bătrîncea şi-a exprimat nedumerirea că majoritatea parlamentară a respins în a doua lectură proiectul de lege cu privirea la cea de-a treia majorare, finală, a salariilor lucrătorilor medicali (cu 40%), chiar dacă aceiaşi deputaţi, fiind o „opoziţie revoluţionară” în parlamentul precedent, au susţinut în unanimitate această iniţiativă a Partidului Socialiştilor. 

Referindu-se la criza carburanţilor din Moldova, Vlad Batrîncea s-a arătat uimit că guvernarea PAS tinde să schimbe conducerea absolut în toate instituţiile publice şi departamentele ţării, dar, din motive neclare, nu vizează Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. 

„Haideţi să vedem, cine este la conducerea ANRE. Oare nu sunt acolo foştii colegi ai actualei guvernări din fostul lor partid?”, se întreabă Bătrîncea.

Deputatul socialist susţine că în Parlamentul de legislatura precedentă, partidul Maiei Sandu a votat pentru pronunţarea votului de neîncredere ANRE, iar acum doreşte ca lucrurile să meargă de la sine, încercând să propună această chestiune spre discuţii în comisia parlamentară, să aştepte raportul etc”, a spus Bătrîncea.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările