Mesajul Maiei Sandu cu prilejul Anului Nou: „Sărbătorile de iarnă sunt altfel în acest an. Mulţi nu-i vor avea alături pe cei dragi” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu

Preşedintele Maia Sandu a transmis cetăţenilor un mesaj cu prilejul Anului Nou. Maia Sandu a spus că „anul 2020, pentru mulţi dintre noi, a fost un an greu, prea greu. Un an care ne-a încercat puterile, ne-a pus la îndoială convingerile, ne-a oferit lecţii de răbdare şi cumpătare. Un an marcat de greutăţi, în care a fost dificil să ne păstrăm optimismul şi încrederea într-un viitor mai bun.”

„Însă moldovenii, în condiţii foarte complicate, au reuşit să dea dovadă de o solidaritate şi o putere nemaipomenite. Sunt mândră că fac parte din acest popor. Sunt convinsă că 2021 va fi mai bun, căci vom merge împreună, uniţi, încrezători în puterile noastre de a face viaţa mai bună pentru fiecare”, a spus Maia Sandu.

Preşedintele a menţionat că „în acest an am învăţat cu toţii cât de preţioasă este sănătatea, comunicareа cu cei dragi, libertatea de circulaţie - şi cât de dureros poate fi să pierzi aceste lucruri”. 

„Am trecut prin momente pline de tristeţe - pierderea celor apropiaţi, locuri de muncă pierdute, afaceri închise, nesiguranţă şi frică. În acelaşi timp, 2020 ne-a oferit importante lecţii de viaţă. Am învăţat cât de preţioase sunt empatia, unitatea, grija faţă de aproape. Îmbrăţişările cu oamenii dragi. Am simţit de atâtea ori recunoştinţă şi mândrie pentru adevăraţii eroi ai timpurilor noastre - oameni gata să se sacrifice pentru binele altora: angajaţii din sistemul medical, care au luptat zi şi noapte pentru a salva vieţi omeneşti. Luptătorii din prima linie: oameni care şi-au continuat munca, cu riscuri şi greutăţi, pentru ca societatea să poată funcţiona în continuare. Oamenii simpli, care şi-au oferit timpul şi resursele proprii ca să ofere sprijin celor aflaţi în nevoie”, a menţionat Maia Sandu.

Ea a subliniat că anul 2020 „a scos în evidenţă omenia din noi şi în pofida lipsurilor materiale, în pofida sprijinului mic din partea statului, oamenii din Moldova au dat dovadă de multă omenie”. 

„Sărbătorile de iarnă sunt altfel în acest an. Mulţi nu-i vor avea alături pe cei dragi. Multe familii trăiesc durerea pierderii oamenilor apropiaţi. Suntem cu gândul la aceste familii - ele au nevoie de empatia şi grija noastră. Este nevoie în continuare de responsabilitatea noastră. Să purtăm mască, să evităm locurile aglomerate, să reducem numărul de călătorii. Să protejăm şi preţuim sănătatea”, a declarat Maia Sandu.

Maia Sandu a accentuat că „omenirea va învinge acest virus”. 

„Moldova va ieşi cu capul sus din aceste greutăţi. Moldoveni, eu am încredere în talentul şi forţele noastre. Solidaritatea pe care am trăit-o în 2020 este un motiv de mândrie. Moldova se poate mândri cu oamenii ei. Oameni care au grijă unii de alţii, oameni care reuşesc să facă lucruri frumoase în cele mai vitrege condiţii. Oameni care preţuiesc democraţia, pentru că vor să-şi decidă singuri soarta. Oameni care muncesc mult, onest, în ţara lor. Oameni care muncesc, creează, oferă locuri de muncă peste hotare şi vor să crească şi să prospere la ei acasă. Oameni deschişi la minte, liberi de prejudecăţi, oameni alături de care intru cu mândrie în 2021. Aşa vreau să vă văd, dragi moldoveni. Curajoşi, optimişti, implicaţi şi solidari. Şi numaidecât - sănătoşi”, a mai spus Maia Sandu.

 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite