Ilan Şor susţine că profiturile băncilor au crescut cu 47%: Jumătate din bani trebuie să ajungă la oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilan Şor
Ilan Şor

Partidul „ŞOR” va propune la următoarea şedinţă a Parlamentului proiectul de lege care prevede ca jumătate din profitul băncilor să ajungă în bugetul de stat, iar banii să fie folosiţi pentru susţinerea populaţiei pe timp de criză. Anunţul a fost făcut de liderul Partidul „ŞOR”, deputatul fugar Ilan Şor, într-o adresare pe pagina sa pe Facebook.

Potrivit lui, băncile comerciale au avut, în patru luni ale anului, un profit de peste un miliard de lei, în creştere cu 47 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai mult, pe parcursul anului 2021, băncile din Moldova au înregistrat un profit de 2,3 miliarde de lei, iar jumătate din aceşti trebuie să le fie oferiţi înapoi oamenilor, crede Ilan Şor. 

„La sfârşitul lunii aprilie, veniturile totale ale băncilor s-au majorat cu peste 811 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 47% faţă de perioada similară a anului trecut. Cea mai mare contribuţie la creşterea veniturilor băncilor comerciale s-a datorat veniturilor din dobânzi, care s-au majorat cu 52%, sau cu 790,1 milioane de lei. În condiţiile unei crize fără precedent, băncile comerciale o duc perfect şi trăiesc bine merci pe spatele oamenilor. Colegii mei au pregătit un proiect de lege, care prevede că jumătate din profitul din 2021 al băncilor să fie vărsat în bugetul statului, iar banii să fie direcţionaţi pentru susţinerea populaţiei pe timp de criză. Proiectul va fi prezentat în această săptămână la Parlament”, a declarat Ilan Şor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite