Dispute în Parlament din cauza limbii vorbite

Dispute în Parlament din cauza limbii vorbite

Plenul Parlamentului FOTO: Tudor Iovu

Deputaţii s-au certat iar din cauza limbii pe care o vorbesc. Liberalii au cerut ca în Parlament să se vorbească doar în română, pe când comuniştii au insistat pe limba rusă, spunând că Moldova este o ţară multietnică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit IPN, în timpul prezentării unui proiect de lege, raportorul a răspuns în limba rusă la o întrebare adresată de către deputatul comunist Oleg Reidman. Liberalul Valeriu Munteanu a cerut raportorului să vorbească în limba de stat, pentru că în Parlament sunt interpreţi plătiţi să traducă deputaţilor în rusă.

Ca reacţie la intervenţia liberalului, Oleg Reidman a ieşit la tribuna centrală şi le-a vorbit deputaţilor în rusă, franceză, engleză şi română, spunând că va vorbi orice limbă pe care o cunoaşte, în special rusa.

Colegul său de fracţiune, Eduard Muşuc, a adăugat că deputaţii liberali la fiecare şedinţă încearcă să facă presiuni asupra raportorilor ca aceştia să vorbească în limba de stat. Parlamentarul a subliniat că Republica Moldova este un stat multietnic, iar limba rusă este cunoscută şi vorbită de majoritatea. Acesta a solicitat preşedintelui Parlamentului să interzică declaraţiile xenofobe, iar pe liderul PL, Mihai Ghimpu, l-a numit fascist.

În replică, Mihai Ghimpu a spus că în Republica Moldova este o singură limbă oficială, iar celelalte limbi au fost pe timpul URSS. Deputatul a îndemnat comuniştii să-şi tempereze aspiraţiile ruseşti sau să se ducă în Crimeea. Acesta a mai spus că PL va înainta un proiect de lege prin care nicio persoană să nu poată candida la funcţia de deputat dacă nu cunoaşte româna.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: