Comisia de anchetă privind frauda bancară cere Procuraturii deschiderea unui dosar penal pe numele lui Iurie Leancă

Comisia de anchetă privind frauda bancară cere Procuraturii deschiderea unui dosar penal pe numele lui Iurie Leancă

Preşedintele Comisiei parlamentare de achetă privind frauda bancară, deputatul Alexandru Slusari, a anunţat că după audierile de joi, 25 iulie, Comisia a decis să înainteze la Procuratura Generală primul demers privind deschiderea unui dosar penal pe numele mai multor persoane de demnitate publică, până la întocmirea raportului final.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Solicităm pornirea urmăririi penale în conformitate cu art. 328, alin. (3) şi art. 329, alin. (2) al Codului penal pe acţiunile/inacţiunile mai multor persoane de demnitate publică, inclusiv pe numele fostul prim-ministru Iurie Leancă, pentru punerea în aplicare de către aceştea a procesului de deposedare a statului de pachetul de control la Banca de Economii, ţinând cont de repercusiunile grave, care au urmat pentru sistemul bancar al Republicii Moldova”, a scris Alexandru Slusari pe pagina sa de Facebook.


Demersul integral îl puteţi vedea mai jos în original.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările