UPDATE Lufthansa neagă că a refuzat să deservească avionul lui Aleksandr Lukaşenko

UPDATE Lufthansa neagă că a refuzat să deservească avionul lui Aleksandr Lukaşenko

Фото: Андрей Стасевич / BelTA Pool Photo / AP

Lufthansa Technik neagă că a refuzat să deservească avionul preşedintelui Belarusului, Aleksandr Lukaşenko. Anunţul a fost făcut joi, 15 octombrie, după ce presa a scris că lucrătorii companiei ar fi refuzat să ofere deservire tehnică aeronavei liderului de la Minsk, în semn de solidaritate cu protestatarii belaruşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Precizările Lufthansa Technik au fost făcute pentru DW.

Însă, potrivit publicaţiei belaruse Nasha Niva, după ce avionul Boeing 737 cu numărul de înregistrate EW-001PA a aterizat pe aeroportul Fuhlsbüttel din Hamburg, sindicatul companiei a răspândit informaţia că aeronava respectivă aparţine lui Aleksandr Lukaşenko, cel care „a dat ordinul ca să fie împuşcaţi demonstranţii în Belarus”. 

„Noi, activiştii companiei Lufthansa Technik, nu uităm de tradiţia privind solidaritatea internaţională şi suntem alături de muncitorii belaruşi”, se spune în documentul emis de sindicatul companiei.

Mai mult decât atât, în document se vorbeşte despre necesitatea ca Lukaşenko să-şi anunţe demisia şi să organizeze alegeri prezidenţiale noi, în conformitate cu normele democratice. De asemenea, activiştii Lufthansa Technik cer eliberarea deţinuţilor politici, restabilirea în funcţie a angajaţilor care şi-au pierdut locul de muncă în urma protestelor din Belarus.

Activiştii companiei au reamintit că o situaţie similară s-a produs cu 31 de ani în urmă, când lucrătorii au refuzat să deservească aeronava preşedintelui de la acea vreme al României, Nicolae Ceauşescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările