BNM: Băncile moldoveneşti sunt deschise să conlucreze inclusiv cu agenţii economici din regiunea transnistreană

BNM: Băncile moldoveneşti sunt deschise să conlucreze inclusiv cu agenţii economici din regiunea transnistreană

Băncile licenţiate din Republica Moldova sunt deschise în continuare să conlucreze cu agenţii economici, inclusiv cu cei din regiunea transnistreană, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al BNM.

Ştiri pe aceeaşi temă

Menţiunea a fost făcută de viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Ion Sturzu, la întrevederea subgrupurilor de lucru, la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol, luni 16 septembrie. Oficialul a precizat că băncile îşi tratează clienţii în mod echitabil, iar singura condiţie impusă este respectarea legislaţiei. 

Potrivit lui Ion Sturzu, Republica Moldova se aliniază cerinţelor internaţionale de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului. Astfel, în anul 2018, a intrat în vigoare Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, conform căreia clienţii băncilor trebuie să fie transparenţi în realizarea tranzacţiilor. „Agenţii economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană, şi-au exprimat acordul cu aceste cerinţe atunci când au depus cereri la bănci pentru a deschide conturi”, a precizat Ion Sturzu.

Ţinând cont că BNM, conform legii, „licenţiază, supraveghează şi reglementează activitatea instituţiilor financiare”, pentru deschiderea conturilor în băncile licenţiate din Republica Moldova, nu este necesară vreo permisiune din partea altor instituţii, inclusiv din regiunea transnistreană.

Viceguvernatorul BNM a mai subliniat la întrevederea de la Tiraspol că informaţia referitoare la cele 420 de persoane juridice din stângă a Nistrului, care deţin conturi bancare în Republica Moldova, nu poate fi dezvăluită, deoarece, conform legii, aceasta a fost obţinută de la băncile comerciale şi poate fi utilizată doar în scop de supraveghere.

Drept urmare informaţiilor prezentate de băncile licenţiate, de la începutul anului curent au fost blocate conturile a 67 de agenţi economici, dintre care doi din regiunea transnistreană. Motivul a fost activitatea netransparentă, nejustificarea provenienţei banilor şi prezentarea unor informaţii eronate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: