Trei persoane din conducerea BNM au fost arestate

Trei persoane din conducerea BNM au fost arestate

FOTO Arhivă

Trei persoane din conducerea Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au fost arestate preventiv, într-un dosar care vizează tranzitarea a peste 20 de miliarde de dolari din Federaţia Rusă prin sistemul bancar al Republicii Moldova.

Este vorba de fostul viceguvernator al BNM, care a fost arestat pentru 25 de zile, şi de doi şefi de direcţie, care vor sta după gratii 30 de zile.

Cei trei sunt învinuiţi de neglijenţă în serviciu în perioada anilor 2010-2014, iar urmărirea penală a fost iniţiată pe 2 august 2016.
 
„Fiind responsabili de prevenirea şi spălarea banilor, nu au întreprins acţiuni vizavi de Moldincombank, care a permis să aibă loc tranzacţii suspecte de peste 20 miliarde de dolari”, a declarat şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari.
 
Morari afirmă că temei pentru reţinere au fost declaraţiile unor martori.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările