Moldovei i-au fost alocate 100.620 de doze de vaccin Pfizer prin platforma COVAX
0
Republicii Moldova i-au fost alocate 100.620 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech prin platforma COVAX. Vaccinul ar urma să ajungă în Moldova până la sfârşitul lunii iunie. Despre aceasta a anunţat preşedintele Maia Sandu, într-o postare pe Facebook, transmite IPN.
„Mă bucur că reprezentanţii companiei Pfizer au răspuns atât de repede rugăminţii noastre de a obţine acces la acest vaccin. Suntem recunoscători ţărilor care contribuie la platforma COVAX şi ne ajută să accelerăm procesul de vaccinare a cetăţenilor”, a spus Maia Sandu într-o postare pe Facebook.
Potrivit Maiei Sandu, vaccinul trebuie administrat, în primul rând, personalului medical şi celor aflaţi în grupuri de risc, precum profesorii, persoanele vârstnice şi cu comorbidităţi: „Este inadmisibil ca unele persoane să fie imunizate fără rând şi, astfel, să lase într-un mare pericol medicii şi alte categorii supuse riscului. Preşedinta spune că va insista pe un control riguros din partea instituţiilor responsabile cu privire la corectitudinea administrării vaccinului, aşa încât cei care au cea mai mare nevoie de el să-l primească cât mai repede.”