Conducerea CFM nu confirmă suspendarea circulaţiei trenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Informaţia despre suspendarea circulaţiei trenurilor locale şi suburbane, din 12 februarie, nu este confirmată de directorul general interimar al întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei” (CFM), Adrian Onceanu, transmite IPN.

Directorul a comunicat pentru IPN că, pe 3 februarie curent, când la Parlament a avut loc şedinţa Comisiei economie, buget şi finanţe, a fost prezentat un plan de măsuri pentru ameliorarea situaţiei la CFM. Suspendarea circulaţiei trenurilor locale şi suburbane, din 12 februarie, a fost una din propuneri, dar care nu a fost acceptată de către Comisie.

Adrian Onceanu a precizat că pe parcursul anului au fost transportaţi pe cursele locale aproximativ 20000 de pasageri. Pe cele internaţionale - 5498 de pasageri. Potrivit lui, pierderile, în acest gen de activitate, constituie aproximativ 114 milioane de lei.

Pe 4 februarie, deputaţii au decis crearea unei comisii speciale, pe platforma parlamentară, care va analiza situaţia economico-financiară la întreprinderea de stat „Calea Ferată a Moldovei” şi rezultatul activităţii ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020. Potrivit autorilor proiectului, deputaţi ai Partidului Socialiştilor, la finele anului 2020, datoria creditoare a întreprinderii constituia 459,4 milioane de lei. Restanţele salariale (parţial, pentru luna octombrie şi luna noiembrie a anului 2020) constituiau 35,5 milioane de lei, datoriile pentru contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale şi medicale – 26,9 milioane de lei, iar la buget – 5,5 milioane de lei. Comisia este constituită din zece membri şi va prezenta Parlamentului raportul cu privire la rezultatele şi concluziile anchetei în termen de până la 60 de zile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite