Mister în jurul îmbolnăvirii celor zece eleve de la Şcoala "Andrei Mureşanu"

Mister în jurul îmbolnăvirii celor zece eleve de la Şcoala

Foto arhivă

Comisia de anchetă formată din conducerea Şcolii Gimnaziale "Andrei Mureşanu", reprezentanţi ai Poliţiei oraşului Cehu Silvaniei şi specialişti din domeniul medical nu au reşit să găsească sursa problemei care a făcut ca zece eleve de clasa a VII-a să ajungă joi la spital cu greţuri, ameţeală şi cefalee.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit dr.Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, suspiciunea iniţială, cum că la mijloc ar fi fost o substanţă chimică din laboratorul de specialitate, unde fetele avuseră oră în acea zi, a fost infirmată la verificările de ieri. "Toţi reactivii sunt ţinuţi pe o masă, la distanţă de elevi, şi în recipiente închise", a precizat medicul, adăugând că echipa de anchetă a exclus şi ipoteza unei toxiinfecţii alimentare.

Nu au fost găsite nici scurgeri de gaz, aşa că specialiştii nu au putut să dispună decât monitorizarea situaţiei în următoarele câteva zile.

Reamintim că zece dintre elevii unei clase a VII-a de la Şcoala Gimnazială "Andrei Mureşanu" din Cehu Silvaniei au fost transportaţi joi după-amiază cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, acuzând ameţeli, greţuri şi cefalee.

Potrivit datelor primite de la dr.Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, cei zece copii, toate fete cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani, au început să se simtă rău încă de la prima oră. "Temporar, clasa din care fac parte cei zece copii au făcut prima oră în laboratorul de chimie. A început să li se facă rău chiar în timpul acelei ore, însă după ce au ieşit în pauză au început să se simtă mai bine. Pentru că starea lor - ameţeli, greţuri, cefalee - nu s-a ameliorat prea mult în următoarele ore, conducerea şcolii s-a alarmat, mai ales că era vorba despre zece copii, şi a solicitat ambulanţa", relatează directorul DSP.

Starea fetelor a fost stabilizată pe drum, pe ambulanţă, de medicul Vasile Burian, iar la Unitatea de Primire a Urgenţelor au fost preluate de medicul Septimia Iuhas şi pediatrul Condor Viorica. Nouă dintre fete au fost lăsate acasă după câteva ore. Cea de-a zecea a fost supusă la investigaţii suplimentare, întrucât ea avea, suplimentar faţă de colegele ei, şi manifestări digestive.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările