A murit electrocutat în timp ce voia să taie un cablu de pe stâlp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfârşit tragic pentru un bărbat de 42 de ani, care s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune pentru a lua un cablu şi s-a electrocutat.

Un bărbat din comuna sălăjeană Fildu de Jos a murit electrocutat, joi, 13 septembrie, în jurul orei 15, după ce s-a urcat pe un stâlp din localitatea Hida, pentru a tăia un cablu.

În urma electrocutării, bărbatul a căzut de pe stâlp, de la câţiva metri înălţime, fiind găsit prăbuşit pe pământ de către un trecător. La faţa locului au intervenit pompierii Gărzii Hida, care au găsit victima fără semnele vitale şi cu leziuni în zona capului şi a membrelor, şi au iniţiat manevrele de resuscitare. La scurt timp au sosit şi un echipaj SMURD şi unul al Ambulanţei. În ciuda eforturilor echipajelor de la faţa locului, bărbatul nu a răspuns manevrelor şi a fost declarat decedat.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă.

Citiţi şi:

Copil de 2 ani ucis de un şofer neatent. Bărbatul voia să intre cu maşina în curte

Un adolescent beat şi fără permis a intrat cu maşina într-un grup de tineri. Unul a murit şi alţi doi au fost grav răniţi

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite