Violatorul din Bârlad, eliberat dintr-o greşeală a procurorilor, s-a sinucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul de 55 de ani din municipiul Bârlad, acuzat că a sechestrat şi violat o femeie bolnavă psihic timp de 11 zile, care a fost eliberat din arest pe 7 februarie în urma unui viciu de procedură, s-a sinucis.

La trei zile după ce a părăsit arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, vineri, 10 februarie, Viorel Halîngă şi tăiat gâtul cu un cuţit. Rănit, bărbatul a sunat la 112, însă echipajul ajuns la faţa locului a constatat decesul victimei. 

“Noi am fost apelati de dimineatã, la orele 7.30, de un bărbat, care vorbea incoerent şi a afirmat că şi-a tăiat gâtul cu un cuţit. Am ajuns la adresa indicată, dar nu am putut decât să constatăm decesul bărbatului”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Vaslui.

Cadavrul a fost ridicat si transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au anunţat că în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul bărbatului

Acuzat de viol în formă agravantă şi lipsire de libertate în mod ilegal, Viorel Halîngă a părăsit arestul Poliţiei în urma unei greşeli a procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care, potrivit judecătorilor Tribunalului Vaslui, au solicitat prelungirea arestării preventive cu întârziere, referatul înaintat instanţei lovindu-se de nulitate. 

Judecătoria Bârlad a admis pe 2 februarie prelungirea arestării preventive a bărbatului de 55 de ani, însă acesta a contestat decizia, iar instanţa de control judiciar, Tribunalul Vaslui, a admis contestaţia şi a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului, judecătorii constatând nulitatea referatului prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a solicitat prelungirea arestării preventive.  

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au înaintat Judecătoriei Bârlad propunerea privind prelungirea arestării preventive în cazul bărbarului acuzat că a sechestrat şi violat persoana femeia de 46 de ani timp de 11 zile pe data de 30 ianuarie, în condiţiile în care mandatul de arestare preventivă expira pe 4 februarie. Potrivit procedurii penale, procurorii aveau obligaţia să înainteze propunerea privind prelungirea arestării cu cinci zile înainte de expirarea mandatului, ultima zi de mandatului nefiind socotită la termen. 

Nefiind respectat termenul legal, judecătorii Tribunalului Vaslui i-au decăzut pe procurorii bârlădeni din dreptul de a solicita prelungirea arestării preventive, dispunând punerea în libertate a inculpatului.

Povestea halucinantă a femeii dispărute din spital

Femeia în vârstă de 46 de ani, cunoscută cu afecţiuni psihice, a fost transportată la spital cu ambulanţa, pe 26 noiembrie 2016, în urma unei tentative de suicid. Rudelor nu li s-a permis să o însoţească în ambulanţă, astfel că au căutat o altă maşină pentru a se deplasa la spital. Nora femeii a ajuns la spital, după trei ore, însă nu a mai găsit-o. Familia a sesizat dispariţia la 112.

După 11 zile de căutări disperate, femeia s-a întors singură acasă. Era speriată, prezentând leziuni pe tot corpul şi un traumatism cranian. Ea a povestit rudelor că după ce a ieşit din spital a fost luată cu forţa de un cetăţean de etnie rromă, dusă la domiciliul acestuia, unde timp de 11 zile a fost agresată fizic şi sexual în fiecare zi. Medicii legişti, care au examinat-o, au confirmat că femeia a fost victima unor agresiuni fizice şi sexuale violente.

După ce a ajuns acasă, rudele femeii a anunţat imediat Poliţia, iar în urma cercetărilor, poliţiştii au identificat un suspect:Viorel Halîngă (55 ani).Bărbatul a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, fiind prezentat în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol. Judecătorii au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.   

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite