Prefectura Vaslui a atacat în instanţă decizia CL Pungeşti de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist

Prefectura Vaslui a atacat în instanţă decizia CL Pungeşti de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist

Şedinţa de CL din 31 octombrie s-a desfăşurat şi în prezenţa subprefectului Andrei Puică FOTO: Ionuţ Balaban

Hotărârea votată la şedinţa de Consiliu Local (CL) Pungeşti pe data de 31 octombrie, prin care se interzice explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei, a fost atacată în instanţa de contencios-administrativ de Prefectura Vaslui pe motiv că ar fi ilegală. Totodată, acum două zile, a fost ales preşedintele de circumstanţă electorală pentru referendumul ce va avea loc pe data de 24 noiembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Practic, pasul făcut de Prefectura Vaslui este acelaşi cu cel făcut şi în luna iulie, atunci când au fost acţionate în instanţa de contencios-administrativ hotărârile unui număr de 11 consilii locale pe aceeaşi speţă. 

„Consiliul Local Pungeşti nu a ţinut cont de recomandarea noastră şi, întrucât a menţinut hotărârea de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, a fost dată în judecată la Tribunalul Vaslui, urmând ca justiţia să se pronunţe în acest caz“, a declarat Maria Costea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui. 

Pe 17 octombrie 2013, consilierii locali din Pungeşti au decis, în şedinţă extraordinară, interzicerea exploatării gazelor de şist pe raza comunei. Viceprimarul recunoaştea, încă de atunci, că hotărârea nu are şanse să obţină avizul de legalitate din partea Prefecturii Vaslui.

Pe 31 octombrie, aleşii comunei s-au reunit în şedinţă pentru a patra oară în acest an pentru a dezbate tema gazelor de şist, votând încă o dată interzicerea explorării gazelor de şist în comună.

Pregătiri pentru refendum

Prefectura Vaslui a realizat şi calendarul pentru organizarea şi defăşurarea referendumului local pentru „consultarea cetăţenilor comunei Pungeşti cu privire la explorarea şi exploatarea gazelor de şist“ din data de 24 noiembrie 2013. Miercuri, 6 noiembrie, Tribunalul Vaslui a tras la sorţi numele preşedintelui de circumscripţie electorală, acesta fiind judecătorul Cornelia Viziteu.

Urmează ca Primăria să actualizeze listele electorale, partidele politice să îşi desemneze delegaţii în biroul de circumscripţie electorală şi în secţiile de votare. 

Scrutinul se va desfăşura între orele 08:00 – 20:00, iar centralizarea voturilor şi stabilirea rezultatului referendumului va cădea în sarcina biroului electoral de circumscripţie, care va încheia un proces verbal ce va fi înaintat Consiliului Local al comunei Pungeşti.

Citeşte şi:

Cine sunt păpuşarii care-i manevrează pe răsculaţii din Pungeşti: un preot, un jurnalist, un primar, un şef de judeţ, un ecologist şi un deputat

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările