Crimă între fraţi. Cadavrul unui bărbat de 55 de ani a fost târât de la locul faptei,  ascuns într-o baltă şi acoperit cu stuf

Crimă între fraţi. Cadavrul unui bărbat de 55 de ani a fost târât de la locul faptei,  ascuns într-o baltă şi acoperit cu stuf

Ucis luni, descoperit marţi

O altercaţie dintre trei fraţi, din satul vasluian Iezer, comuna Puieşti, izbucnită luni seara pe fondul consumului de alcool, s-a finalizat tragic. Criminaliştii au identificat autorul în judeţul Galaţi, acesta fugind de la locul tragediei imediat după ce a ascuns cadavrul fratelui mai mic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conflictul dintre cei trei fraţi a izbuncit luni seara, în curtea unui vecin. Aurel şi Jan Limişcă, fraţi gemeni (55 ani), sunt văcari în satul Iezer. Luni seara, după ce au dat drumul vitelor, au răspuns invitaţiei făcute de fratele lor mai mare, Neculai Limişcă, să bea un pahar împreună. Acesta din urmă are domiciliul în judeţul Galaţi şi vine destul de rar în satul natal.

După mai multe pahare s-au luat la ceartă. Fiind sub influenţa alcoolului, conflictul a degenerat într-o bbătaie în toată regula. Aurel, unul din fraţii gemeni, a fugit din cureta vecinului pentru a scăpa basma curată. Nu la fel s-a întâmplat şi cu fratele său.

Evenimentul nu a fost sesizat poliţiştilor din comună luni seară, ci abia marţi dimineaţă, 6 mai. Azi, la prima oră, Aurel i-a anunţat pe poliţiştii din sat că nu-şi găseşte fratele şi au plecat împreună în căutări. A fost destul de uşor să găsească trupul neînsufleţit al bărbatului deoarece dâra lăsată prin tâtârea trupului din curtea săteanului, până la baltă, pe o distanţă de aproximativ 150 de metri, era destul de evidentă. Cadavrul bărbatului era aruncat într-o baltă şi acoperit cu stuf.

Criminaliştii nu au reuşit să pună cap la cap toate informaţiile adunate şi nu s-a stabilit până la ora actuală de ce nu a fost anunţată crima încă de aseară.

„Ce pot să spun, cei doi fraţi gemeni sunt oameni liniştiţi. Nu au familie, nu sunt beţivi. Sătenilor le-a fost milă de ei şi le-au oferit o mână de ajutor pentru a avea din ce trăi. Aşa că i-au angajat văcari”, a declarat, pentru „Adevărul”, Costel Moraru, primarul de Puieşti.

„Ancheta a fost preluată de colegii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui”, a declarat subcomisarul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Ancheta criminaliştilor este în plină desfăşurare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările