Bijuterii de 200.000 euro furate din Franţa, ascunse în cutii cu cremă de mâini şi recipiente cu ulei de motor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din bijuteriile descoperite de poliţiştii de frontieră Foto Poliţia de Frontieră
O parte din bijuteriile descoperite de poliţiştii de frontieră Foto Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit aproape un kilogram de bijuterii din aur şi mii de euro în bagajele unei femei din Republica Moldova care se întoarcea din Franţa.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa cercetează o femeie, suspectă în cazul unui furt de bijuterii în valoare de 200.000 de euro, din Franţa. În bagajele femeii au fost descoperite 910 grame şi trei ceasuri din metal preţios, susceptibil a fi aur, şi suma de 4.340 de euro, care fuseseră ascunse in cutii cu cremă de mâini şi în recipiente cu ulei de motor.

”În data de 10 august, în jurul orei 22.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, V.C., cetăţeană a Republicii Moldova, în vârstă de 37 de ani, pasageră într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova.

În baza profilului de risc, s-a solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele femeii, ascunse în recipiente cu ulei de motor şi cutii cu cremă de mâini, mai multe bijuterii”, au precizat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că femeia era suspectă în cazul unui furt de bijuterii în valoare de 200.000 de euro, din Franţa. Aceasta a declarat că a sustras bijuteriile din casa unor cetăţeni turci la care fusese angată ca menajeră, cu intenţia de a le valorifica, întrucât aceştia îi datorau concubinului său suma de 20.000 de euro.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor (bijuterii în cantitate de 910 grame şi trei ceasuri din metal pretios susceptibil a fi aur) şi a sumelor de 4.340 de euro şi 12 dolari SUA.  Femeia este cercetată acum pentru contrabandă, ancheta fiind coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi.

Păţania unei femei din Galaţi: a plătit 12.000 de lei pentru bijuterii false VIDEO

Jaf armat la un magazin de bijuterii din Paris: Doi suspecţi, arestaţi a doua zi cu cea mai mare parte a prăzii de până la 3 milioane de euro asupra lor

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite