În timp ce spitalele COVID sunt goale, la celelalte unităţi medicale bolnavii stau la coadă pentru internare. Pacient revoltat:„Cât poate îndura o naţie?“

În timp ce spitalele COVID sunt goale, la celelalte unităţi medicale bolnavii stau la coadă pentru internare. Pacient revoltat:„Cât poate îndura o naţie?“

Imagine surprinsă în dimineaţa zilei de miercuri, 10 iunie

Zeci de pacienţi aşteptau miercuri dimineaţa, 10 iunie, la intrarea în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unitate medicală care acoperă servicii medicale pentru pacienţi din aproape întreg judeţul, după ce spitalul din Bârlad a fost transformat în unitate suport pentru pacienţii COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aglomeraţia înregistrată în această dimineaţa la spitalul din Vaslui nu este un caz izolat, situaţia repetându-se în aproape fiecare dimineaţă. Zeci de persoane, multe cu afecţiuni cronice grave, aşteaptă dimineaţa la poarta celei mai mari unităţi medicale din Vaslui pentru a le veni rândul la programare. 

Pe fondul restricţiilor impuse de actualul context epidemiologic, intrarea în incinta unităţii medicale este complet restricţionată, accesul realizându-se în baza triajului epidemiologic pe care cadrele medicale îl fac la cortul situat în apropierea porţii de acces. Situaţia, spun pacienţii, este umilitoare şi revoltătoare. 

”Ministerul Sănătăţii trebuie să ştie că în această ţară mai sunt şi alţi bolnavi, nu doar pacienţi COVID. La muritorii obişnuiţi, la cei care duc în spate boli grele, nimeni nu se mai gândeşte. Este strigător la cer ce se întâmplă”, afirmă revoltat unul dintre pacienţii care îşi aşteaptă rândul la intrarea in spital.

Cei mai mulţi dintre bolnavi ajung dimineaţa la spital, pentru că sunt din alte localităţi şi nu au mijloace de transport decât la primele ore ale dimineaţii. Alţii vin, aduşi de suferinţa greu de suportat, sperând că vor avea prioritate. Însă la intrarea în spital, spun pacienţii care stau la rând, prioritate au doar cei care au nevoie să ajungă la morgă.

O pacientă, care aşteaptă la coadă, îşi strigă, deznădăjduită, revolta pe Facebook: ”Ora 7:44, intrarea la Spitalul Judeţean Vaslui, peste 30 de pacienţi aşteptând. O doamna trebuie sa ajungă la chimioterapie, un domn de circa 70 de ani bolnav de inimă... O doamna suferindă, şchiopătând se sprijină de perete; a plecat de la ora 5 de acasă că să ajungă la timp la consultaţie. Cineva spune: nu e corect sa ne ţineţi aici! O voce obedienta răspunde: Asta e! Ce e corect în tara asta? O adolescentă aşteaptă să intre pentru operatie. O remarcă pesimistă se aude de undeva: cine e pentru morgă poate intra! Cât poate îndura o naţie? Acum suntem peste 40. Aşteptând şansă la viata.”, 

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui precizează că aglomeraţia de la intrare este aproape imposibil de evitat, pentru că majoritatea pacienţilor se prezintă dimineaţa.

”Aglomeraţia se formează pentru că exista proceduri suplimentare pentru internare, adica triaj epidemiologic, completare formulare etc. Chiar dacă sunt programaţi la ore diferite, ei tot dimineaţa vin, la prima oră, cu autobuz, cu ce pot ei. Ce sfaturi putem da în astfel de situaţii? Să încerce să respecte programările, distanţa marcată pe trotuare”, a precizat Ana Rinder, managerul Spitalului Judeţean.

În timp ce la spitalul din Vaslui, sunt zeci de pacienţi care aşteaptă la rând pentru a fi internaţi, în fiecare zi, la spitalul din Bârlad, a doua unitate medicală ca mărime din judeţ, bate vântul prin saloane. Spitalul Municipal ”Elena Beldiman” Bârlad, transformat din luna martie în unitate suport pentru pacienţi COVID-19, avea internaţi ieri 15 pacienţi. Din martie şi până în prezent, în judeţul Vaslui au fost confirmaţi cu noul coronavirus 165 de pacienţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările