Un poliţist de frontieră din Mehedinţi s-a împuşcat în cap în timpul serviciului

Un poliţist de frontieră din Mehedinţi s-a împuşcat în cap în timpul serviciului

Un poliţist de frontieră din Mehedinţi s-a împuşcat în cap în timpul serviciului, pe fondul unor probleme personale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vineri, 20 martie, la ora 11.46, IPJ Mehedinţi a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, un poliţist de frontieră, în timp ce desfăşura activităţi de patrulare între localităţile Crivina şi Vrancea (jud. Mehedinţi), s-a împuşcat în cap cu armamentul din dotare.

Poliţistul de frontieră are 39 de ani şi se pare că a recurs la acest gest pe fondul unor probleme de familie, fiind divorţat.

Poliţistul de frontieră a fost descoperit de către colega de patrulă fără semne vitale, prezentând o plagă împuşcată în zona capului.

Imediat, la faţa locului a fost solicitat prin intermediul 112 un echipaj medical din cadrul Spitalului de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, o echipă din cadru IPJ Mehedinţi şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Severin.

”Agentul, în vârstă de 39 de ani, a absolvit în anul 2002 Şcoala militară de subofiţeri „G.A. Ghica”, din Drăgăşani, fiind încadrat la I.J.J. Mehedinţi şi ulterior la I.J.J. Gorj, până în anul 2011 când a demisionat. În ianuarie 2017 a fost reîncadrat prin promovarea unui examen la I.T.P.F. Timişoara - SPF Severin, dată la care a fost şi testat psihologic”, precizează Corina Moraru, purtătorul de cuvânt al STPF Mehedinţi.

Agentul nu era înregistrat în evidenţele instituţiei cu un comportament dezadaptativ sau cu restricţii privind executarea serviciului sau portul armamentului din dotare.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: