Simpozion internaţional în memoria savantului Ştefan Odobleja

Simpozion internaţional în memoria savantului Ştefan Odobleja

Simpozionul a avut loc la Colegiul Naţional "Traian" din Drobeta Turnu Severin FOTO Corina Macavei

La Drobeta Turnu Severin a avut loc la acest sfârşit de săptămână simpozionul internaţional „Ştefan Odobleja- Eternitate la timpul prezent”, eveniment organizat în memoria  savantului Ştefan Odobleja, creatorul  Ciberneticii generalizate.

Ştiri pe aceeaşi temă

La eveniment au fost prezente personalităţi ale lumii academice din România, precum academicianul Alexandru Surdu – vicepreşedintele Academiei Române, academicianul prof.univ.dr. Traian Stănciulescu - arhitect, doctor în logică şi semiotică, şi unul din pionierii biofotonicii la nivel mondial, dr. Ioan-Bradu Iamandescu - profesor univ. doctor în ştiinţe medicale, conducător de doctorate la Facultatea de Medicină "Carol Davilla" din Bucureşti, psiholog şi alergolog de talie internaţională şi autorul celui mai important tratat de Muzicoterapie, prof. univ. dr. Aurel Popa-Wagner (Germania), precum şi mulţi severineni, preocupaţi de opera savantului originar din Mehedinţi.

„Aş vrea să vă transmit admiraţia mea pentru frumosul d-voastră oraş, pentru vestigiile romane şi, mai ales pentru faptul că din rândul d-voastră s-a ridicat un mare personalitate, adevăratul inventator al ciberneticii, profesorul Ştefan Odobleja. Pentru memoria şi valorificarea operei sale ne adunăm aici de câţiva ani, tocmai pentru a încerca să scoatem cât mai mult la lumină şi să punem în valoare ideeile lui extraordinare, cu aplicabilitate în aproape toate ştiinţele”, a declarat dr. Ioan Bradu-Iamandescu.

Ştefan Odobleja jr., fiul marelui savant, preşedintele Fundaţiei „Ştefan Odobleja” este cel care se ocupă în fiecare an de organizarea acestui simpozion, la această ediţie primind sprijinul Consiliului Local Drobeta Turnu Severin. Fundaţia încearcă să pună bazele şi Academiei de Cibernetică şi Sistemologie „Ştefan Odobleja”.

„Noi încercăm să conştientizăm şi să ţinem atenţia vie a celor interesaţi de filozofie, de logică şi de informatică. De fapt, informatica e deja perimată pentru ce se cercetează la nivel mondial. Aţi văzut că se fac roboţi, maşini care iau singure decizii, lucru pe care şi Odobleja îl preconiza în 1938. De altfel în 1938 a făcut şi o analiză a economiei liberale şi a economiei socialiste şi acolo a avut o previziune că socialismul se va prăbuşi. Din acest motiv a ţinut cartea ascunsă, înainte pentru o carte de Goga sau Vasile Vasile Militaru făceai opt ani de puşcărie, eu cred că a lui în care prevedea prăbuşirea sistemului cred că lua dublu”, spune Ştefan Odobleja jr.

Cu ocazia simpozionului, sculptor Adrian Curcan-Dumbravă a prezentat proiectul de monument „Consonanţă”, care dacă autorităţile locale şi-ar da acordul, ar urma să fie ridicat pe strada Crişan din Drobeta Turnu Severin în memoria savantului Ştefan Odobleja.

„Este un monument al iubirii, ca un simbol consonant al relaţiilor interumane, al iubirii, prin armonia celor două forme contrare, cubul şi sfera, simboluri universale ale masculinului şi femininului, ca un sărut primordial al formelor în dinamica ovoidului, simbol al naşterii viului, al omului”, spune Adrian Curcan-Dumbravă.

Participanţii la simpozion au putut vedea şi fondul „Ştefan Odobleja“ de la Arhivele Statului din Drobeta Turnu Severin.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: