Colonelul Vasile Tescaru a capturat singur 60 de soldaţi ruşi

Colonelul Vasile Tescaru a capturat singur 60 de soldaţi ruşi

Col. (r) Vasile Tescaru, un erou FOTO Corina Macavei

Pe veteranii de război îi mai găseşti doar dacă ai un pic de noroc. Îţi povestesc înflăcăraţi atunci când îi întrebi de  bătăliile prin care au trecut.  Rămâi uimit de mulţimea detaliilor: ţin minte numele camarazilor, ora atacului cel mare, nume de localităţi, de oameni, numărul batalionului din care au făcut parte ori tipul de puşcă  pe care l-au folosit.

Spirit viu la peste 94 ani, are amintirile din perioadele care i-au marcat existenţa nealterate. Dacă n-ar fi atât de modest, s-ar putea lăuda că viaţa sa a fost un adevărat roman. Colonelul în rezervă Vasile Tescaru din Drobeta Turnu Severin a luptat alături de alţi camarazi pe frontul de Răsărit în cel de-al doilea război mondial. A scăpat cu viaţă din luptă pentru că spune el a avut întotdeauna curaj, dar şi … noroc.  Avea 19 ani când a început războiul şi nici prin cap nu-i trecea câte lucruri va trăi. Caporalul de atunci pleca spre Basarabia, pentru eliberarea acestui teritoriu răpit de URSS.  Frontul de răsărit a fost de departe cea mai largă şi sângeroasă scenă a celui de-al doilea război mondial, Axa, fără a socoti Japonia, a mobilizat aproximativ zece milioane de militari, dintre care două până la trei milioane au murit pe frontul de est, iar Uniunea Sovietică a mobilizat aproximativ douăsprezece milioane de oameni, din care şase până la nouă milioane au murit.

„Am trecut în Basarabia, unde noi aveam sectorul pe lângă Prut. Batalionul nostru a avut de înfruntat tancurile ruseşti, ne-au făcut zob, ne-au topit. Ei aveau tancuri şi noi ne apăram doar cu pieptul. Ne-am retras apoi la Ţiganca, aici am stat trei zile, nici nu am mâncat, nici nu am băut apă, nu puteai să te mişti. După trei zile ne-au schimbat, a intrat alt batalion acolo. (...) După căderea Odessei s-a format un batalion de asalt la Chişinău din întreg regimentul. Am stat trei zile la Chişinău, ne-am pregătit  pentru că la suflul exploziei puteai să mori dacă te prindea cu gura deschisă. După trei zile am trecut Prutul şi acolo s-a dat război mare de tot, dar le-am ţinut piept ruşilor şi i-am cam zdrobit, aveau armele înfipte cu ţeava în pământ. Morţi n-am avut în rândul nostru, dar prizonieri am luat”, îşi aminteşte col. (r) Vasile Tescaru.

Atacul asupra uzinei de apă

Veteranul de război povesteşte şi un alt episod, în care soldaţii români au atacat uzina de apă care alimenta Odessa: „Pe la 4 după-miaza, într-o miercuri a fost asta ţin minte precis, ne-am aşezat în linia de atac, au venit nişte avioane ruseşti  două raiduri au făcut, dar n-am avut niciun mort, unde s-or fi dus proiectile nu ştiu. Şi la 4 şi jumătate am pornit la atac. Soldaţii trăgeau din mers cu mitraliera, până s-a înserat am intrat în sat. Comuna avea patru kilometri lungime din cauza uzinei de apă acare alimenta Odessa. Compania mea a înaintat, dar compania a doua care trebuia să înainteze n-a înaintat. Aşa că ne-am păzit unul pe altul. A doua zi dimineaţa am atacat uzina de apă şi am luat uzina”.

Cea mai mare victorie militară românească

Bătălia de la Odessa a fost parte a luptelor de pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial din anul 1941. Armata română, după eliberarea Basarabiei, a declanşat în august 1941 operaţiunea de cucerire a Odessei, fără sprijin german, constituind o operaţiune militară strict românească. Datorită rezistenţei forţelor Armatei Roşii din Odessa, armata română a luptat trei luni ca să cucerească oraşul puternic fortificat. Victoria românilor în bătălia de la Odesa a constituit cea mai mare victorie militară românească din cel de-al doilea război mondial.

Răsplătit cu o medalie

Batalionul de asalt din care făcea parte caporalul Vasile Tescaru avea misunea de a goli cazematele şi de a controla localităţile prin care treceau. Un episod desprins parcă din filmele americane avea să-i aducă medalia „Bărbăţie şi Credinţă”. De unul singur a făcut faţă unui batalion din armata inamică şi a luat 60 de prizonieri ruşi.

Un episod de pomină

„În dreptul nostru venea un lan de porumb şi nu vedeai nimic de el, şi  la un moment dat am văzut că ieşea câteun soldat din lan. Maiorul a zis <<Tescarule, ia du-te mă şi vezi ce soldaţi sunt ăia, că apare mereu câte unul>>. Mi-am luat puşca şi dăi drumul acolo de unde ieşeau soldaţii. Până să ajung în acel punct a apărut unul în faţa mea, apoi altul. I-am somat , dar norocul – când e să ai zile – s-au predat, domnule. Apoi, la marginea lanului de porumb unde începea miriştea şi unde am ieşit din dreptul lanului a apărut un batalion de ruşi, care se retrăgea. Cum a trecut nu ştiu, dar ştiu că am scăpat cu viaţă. Le-am făcut semn să lase armele jos, aşa că am luat 60 de prizonieri , n-a tras vreunul un cartuş, că dacă n-am tras eu n-au tras nici ei că nu ştiau câţi suntem. Atunci nu am considerat că e o mare ispravă că i-am luat, dar acum stau aşa şi mă gândesc cum au putut să fie atât de proşti, că altfel nu ai cum să spui, ca eu singur cu o puşcă cu cinci cartuşe să iau un batalion întreg cu pistoale mitraliere şi nimeni să nu tragă un cartuş”, povesteşte veteranul de război. Şi acum când se întâlneşte cu ceilalţi veterani de război din Mehedinţi, aceştia îi cer să le povestească acest episod de pomină.

După război, col. (r) Vasile Tescaru şi-a continuat cariera militară, ani de-a rândul ocupându-se de pregătirea militară a mii de soldaţi la Brigada de Grăniceri din Mehedinţi, cea mai mare unitate militară din judeţ în regimul comunist.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările