Lecția de la „Marie Curie”. Medicul care a dus o „comună” de copii la tratament în străinătate pentru a-i salva
0Când viața are nevoie de salvare, nu ar trebui să fie loc de orgolii. Pacienții din România pot beneficia, datorită formularului european, de tratament în spitalele europene, atunci când la noi nu există soluții. Medicul Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției Terapie Intensivă Neonatală de la Spitalul de Urgență pentru Copii ,,Marie Curie" este unul dintre oamenii care crede cu cu tărie în necesitatea de a cere ajutor, atunci când acesta se află în afara granițelor. ,,Personal am mers cu peste 800 de copii în alte țări. (...) În acest timp am încercat să dezvoltăm infrastructura similară în țara aceasta. Ori cine a spus că ne trebuie 20 de ani a fost destul de elegant cu noi. Ne trebuie 50 de ani ca să atingem ceea ce trebuie", spune medicul.

,,Ne trebuie 50 de ani ca să atingem ceea ce trebuie"
Doctorul Cătălin Cîrstoveanu lucrează la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ,,Marie Curie" din București de peste 25 de ani. A pus bazele celei mai moderne secții de Terapie Intensivă pentru nou-născuți din sud-estul Europei, are articole publicate în reviste medicale din toată lumea, traininguri realizate la unități medicale prestigioase, dar nu ezită să ceară ajutorul atunci când viața pacienților e la mijloc.
,,Colaborările există, pentru că suntem limitați în ceea ce putem să facem. (...) Este vorba de lipsă de infrastructură, este vorba de lipsă de personal, este vorba de lipsă de competență de multe ori, să fim serioși. Și este vorba că România este parte dintr-un organism, noi plătim niște bani - sistematic, anual - și pentru acești bani românii se pot trata în străinătate, dacă nu se poate rezolva acea problemă în timp util în România. Recent, am mers la Madrid cu un copil care a făcut patru transplanturi într-o zi: intestin, ficat, pancreas și stomac. Și o parte de esofag. Deci despre astfel de lucruri vorbim. Pe care România nu știu în cât timp o să le atingă", spune medicul.
De-a lungul anilor, a mers cu peste 800 de copii în alte străinătate. ,,Aproape o comună", spune.
,,Se năștea sâmbătă și duminică trebuia să fim acolo, pentru că murea copilul. În acest timp am încercat să dezvoltăm infrastructura similară în țara aceasta. Ori cine a spus că ne trebuie 20 de ani a fost destul de elegant cu noi. Ne trebuie 50 de ani ca să atingem ceea ce trebuie"
Un adevăr dureros, dar care trebuie acceptat. Și pentru care copiii nu trebuie să plătească.
,,Ce se schimbă în România de ieri pe astăzi ca să spun am același raport cum am în Regatul Unit? Avem aceeași economie cumva și nu știm noi lucrul acesta? Sau am o asistentă să stea lângă un pacient zi și noapte? Noi încercăm prin muncă voluntară - adică stat de dimineața până seara, până a doua zi, până a treia zi, încercăm să suplinim ceea ce nu putem să atingem într-un mod organizat ".
Pe lângă transferuri, la Spitalul ,,Marie Curie" vin constant medici din Italia, de la Spitalul San Donato, care operează și oferă expertiză medicilor români, în baza unui protocol de colaborare. Totul în beneficiul micilor pacienți.
Colaborarea, esențială și în secția pe care o conduce
Empatie și colaborare - sunt principii despre care povestește că guvernează secția pe care o conduce la ,,Marie Curie". La Terapie Intensivă Nou-Născuți ajung anual, din toate colțurile țării, sute de copii abia veniți pe lume, dar cu probleme grave de sănătate. Medicii îngrijesc de la prematuri la bebeluși cu malformații complicate.
Criză la secția ATI de nou-născuți de la Marie Curie. Toate paturile sunt ocupate după închiderea secției din Iași,,Pacientul aparține secției, nu doctorului, personalității. Ceea ce fac eu de peste 25 de ani în locul în care muncesc demonstrează lucrurl acesta. Asta ne-a ajutat să sudăm o echipă bună. O echipă foarte profesionistă. Nu ne-a interesat altceva decât binele pacientului. Nu avem vendete între noi. Nu ne concurăm între noi. Cel care este bun profesional este acceptat și cerut de fiecare dată, fără orgoliu, din partea celorlalți. Există competențe profesionale și fiecare are o anumită: unul știe să facă bine hemodinamică, unul se pricepe mai bine să programeze ventilatorul mecanic, să interacționeze mai bine cu ventilatorul și pacientul. Și fiecare ne declinăm competențele atunci când unul dintre noi este foarte bine pregătit într-o zonă. Când pacientului îi este bine, tuturor ne este bine."
Așa au reușit să salveze mii de vieți și să facă tot posibilul pentru fiecare copil internat în secție.
Suntem în mijlocul spitalului. Și sunt chirurgi, radiologi, cardiologi, chirurgi cardiaci, neurochirurg cu care colaborăm extrem de bine și îi motivăm să fim împreună o echipă. Asta ne-a ajutat foarte mult de-a lungul timpului să apară așa-numitele cazuri minuni. De fapt este o competență extinsă a fiecăruia dintre noi care își aduce aportul la acești pacienți.

Secția se extinde, pentru ca mai mulți copii să poată primi tratament
Deși este foarte modernă, secția ATI Nou-Născuți de la Marie Curie are în momentul de față 27 de locuri, pentru că atât a permis spațiul. Numărul copiilor care au nevoie de ajutor este însă mult mai mare. Iar medicii trăiesc un coșmar: cel al vieților pe lista de așteptare.
,,În fiecare an au murit 30 de copii pe lista de așteptare. Tot timpul avem liste de așteptare cu câte 10-15-20 de pacienți. De asta construim încă o clădire"
Până acum, s-au strâns aproximativ 9 milioane de euro. Banii provin din donații prin sms ale oamenilor de bine, sponsorizări ale companiilor private, dar și fonduri PNRR. Lucrările sunt aproape de finalizare.
,,Petrec câte trei ore pe șantier - dimineața, seara, noaptea. Abia aștept momentul în care toți pacienții noștri vor avea locul lor și facilități deosebite.", spune plin de însuflețire medicul Cătălin Cîrstoveanu. Când va fi gata, noua secție va avea o sală de operații în interior, RMN neonatal, spațiu de cazare pentru părinți și centru de training pentru medici și asistente. Și, cel mai important, va însemna mai multe vieți salvate.
Stadiul lucrărilor, cum puteți ajuta, dar și mai multe detalii le puteți afla de pe pagina de Facebook a secției.
























































