Scene cumplite, într-o comună din Timiş. Un şofer băut a lovit intenţionat o maşină în care se aflau doi oameni VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
P,oliţiştii l-au găsit pe bărbat în localitatea Periam FOTO Poliţia Română (arhivă)
P,oliţiştii l-au găsit pe bărbat în localitatea Periam FOTO Poliţia Română (arhivă)

Un bărbat de 62 de ani din Periam, judeţul Timiş, a fost reţinut într-un dosar de lovire sau alte violenţe, distrugere şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul este acuzat că a provocat un incident în care a lovit intenţionat o altă maşină aflată în trafic.

„În fapt, în data de 29 ianuarie a.c., bărbatul ar fi condus un autoturism pe DC 30, iar între localităţile Periam Port şi Periam ar fi intrat în coliziune cu un autoturism în care se aflau doi bărbaţi, părăsind locul accidentului. În urma investigaţiilor efectuate, bărbatul de 62 de ani, a fost depistat în localitatea Periam şi condus la sediul secţiei pentru audieri”, arată IPJ Timiş.

Potrivit poliţiştilor, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

„Bănuitul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea şi alte violenţe, distrugere şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş”, a mai transmis IPJ Timiş.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Un tânăr de 22 de ani, reţinut după ce a turnat benzină pe o vecină şi i-a dat foc. Femeia a ieşit din bloc în flăcări şi a murit la spital din cauza rănilor

Un tânăr acuzat că a omorât o bătrână şi a fugit de la locul accidentului, lăsat în libertate de judecător

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite