Răsturnare de situaţie în procesul şmecherului cu BMW care a ucis o adolescentă din Timiş şi a fugit de la locul accidentului

Răsturnare de situaţie în procesul şmecherului cu BMW care a ucis o adolescentă din Timiş şi a fugit de la locul accidentului

Sofian Precup a scăpat de închisoare după decizia Curţii de Apel Timişoara FOTO Facebook

Curtea de Apel Timişoara a emis sentinţa finală în dosarul de ucidere din culpă în care a fost judecat Sofian Precup, un tânăr din Timiş acuzat că a omorât o fată de 16 ani din Cenad şi a fugit de la locul accidentului. Condamnat în primă instanţă la închisoare cu executare, Precup a scăpat de puşcărie, fiind condamnat în apel la o pedeapsă cu suspendare. Decizia este definitivă.

Sofian Precup a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă după ce în primăvara anului trecut a provocat un grav accident de circulaţie în urma căruia Dora Târziu, o adolescentă de 16 ani din Cenad, a murit. În dosarul în care a fost judecat pentru ucidere din culpă, Precup a fost acuzat şi de părăsirea locului accidentului, şmecherul cu BMW fugind de la locul accidentului.

Prima fază a procesului în care a fost judecat Sofian Precup s-a judecat la Judecătoria Sânnicolau Mare. Precup a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Sentinţa a fost atacată de inculpat, dar şi de avocaţii familiei victimei, care au cerut o majorare a pedepsei pe motiv că „şoferul vinovat conducea cu o viteză mult superioară celei admise, iar după ce a lovit-o pe tânără a ales să fugă de la locul accidentului, lăsând-o să agonizeze”. Curtea de Apel Timişoara a schimbat sentinţa Judedcătoriei Sânnicolau Mare, hotărând să îl condamne pe Sofian Precup la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru un termen de trei ani. Precup a fost obligat şi la prestarea unui număr de 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Dora Târziu, tânăra moartă în urma accidentului provocat de Sofian Precup. Moartea fetei a salvat alte vieţi după ce părinţii Dorei şi-au dat acordul pentru prelevarea de organe 

Motivarea sentinţei emise de Curtea de Apel nu a fost încă făcută publică, dar decizia este destul de ciudată, în condiţiile în care şmecherul cu BMW care a provocat accidentul în urma căruia a murit Dora Târziu nu era la primul contact cu legea penală din cauza unor infracţiuni rutiere. Într-un alt caz, Sofian Precup s-a ales cu dosar penal şi permisul suspendat după ce a fost prins conducând prin Sânnicolau Mare o maşină neînamtriculată (avea numere roşii expirate). Potrivit unui document intrat în posesia „Adevărul”, Precup a fugit de Poliţie pentru a scăpa.

„La data depistării acestuia i s-a făcut semnul regulamentar de oprire de către organele de poliţie, dar inculpatul a continuat drumul fără a respecta semnul regulamentar de oprire. După îndepărtarea sa de la locul unde se aflau organele de poliţie a abandonat autoturismul într-o parcare de pe strada Panselelor din oraş. Ulterior s-a reîntors la locul unde a fost abandonat autoturismul şi a fost depistat de organele de poliţie fiindu-i întocmit dosar penal”, se arată în documentul amintit. Precup a scăpat atunci de dosarul penal, procurorii considerând ca fapta respectivă nu prezintă pericol social.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările