FOTO Flacăra „eternă“ din Cimitirul Eroilor din Timişoara nu mai arde. Primăria nu a plătit gazul

FOTO Flacăra „eternă“ din Cimitirul Eroilor din Timişoara nu mai arde. Primăria nu a plătit gazul

Cimitirul Eroilor din Timişoara FOTO Ş.Both

Cimitirul Eroilor din Timişoara arată ca un loc părăsit, cu puţine luni înainte de comemorarea a 30 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din 1989.

GALERIE FOTO

Monumentele eroilor din decembie ’89 sunt năpădite de iarbă, buruieni şi mizerie. Administraţia cimitirului dă vina pe societatea Horticultură, care are obligaţia să se ocupe de Cimitirul Eroilor. 

La rândul lor, cei de la Horticultură îşi pun cenuţă în cap şi spun că nu şi-au făcut timp să intre şi în cimitir.  

“Am avut numeroase evenimente în Timişoara, aţi văzut, ultimul a fost cu evreii în Parcul Botanic. Au fost şi ploile, dar astăzi trimit oameni acolo, să cosească, să facă ordine, staţi linişti că se rezolvă. Cred că nu s-a intervenit de trei săptămâni, dar vă spun că se intră. Vedeţi, iarba creşte repede. Le promit revoluţionarilor că ne vom ocupa de acel loc o dată pe săptămână. Noi mai avem acolo şi alte obiecte. Ne ocupă de zona Ostaşului necunoscut, la parcela militarilor sovietici, polonezi, francezi. Până marţi la prânz va fi totul curat în Cimitirul Eroilor. Dar trebuie ca administratorii cimitirului să îşi adune mizeria şi să ţină ordine”, a declarat Andrei Drăgilă, directorul Horticultura SA.

La scurt timp după discuţia cu directorul Andrei Drăgilă, angajaţii de la Horticultura şi-au făcut apriţia în cimitir şi au început să cosească iarba. 



O altă problemă este că flacăra eternă de la monumentul eroilor nu mai arde. Responsabilii cimitirului din Calea Lipovei spun că este o situaţie fără precedent şi se datorează Primăriei care nu a plătit gazul. 




 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: