FOTO Bicicletă cu trei locuri – vedeta expoziţiei de "bolizi" cu pedale din Piaţa Unirii

FOTO Bicicletă cu trei locuri – vedeta expoziţiei de

Bicicletă pentru trei persoane la Timişoara FOTO: Ştefan Both

În acest week-end, timişorenii au avut parte, în Piaţa Unirii, de un inedit târg de biciclete. Cei mai importanţi producători şi distribuitori de biciclete din vestul ţării şi-au prezentat “bolizii” cu pedale

Amatorii de pedalat au putut vedea la Timişoara care sunt tendinţele în materia de biciclete, care sunt noutăţile tehnice cu care producătorii vor să îi convingă pe cumpărători. Au fost expuse în Piaţa Unirii biciclete de toate modelele şi pentru toate buzunarele.

Vedeta actualei ediţii a salonului de biciclete a fost, fără îndoială, bicileta cu trei locuri. Dacă bicicletele cu două locuri sunt deja cunsocute şi pe la noi, cele cu trei şiţuri şi ghidoare sunt cu adevărat inedite.

Cei care vând în vestul României biciclete cu trei locuri sunt din Nădlac. Deocamdată nu au găsit niciun cumpărător pentru o asemenea biciclete, dar nu îşi pierd încrederea.

“Până acum am vândut 65 de biciclete cu două locuri, dar nu am dat nici una pentru trei persoane.
Acestea sunt făcute la fabrica Csepel, de la Budapesta. Ei produc biciclete din anul 1930. Interesant este că la această fabrică se poate comanda bicicletă şi cu patru, cinci sau şase locuri. Acestea se fac doar la comandă”, a declarat Pavel Krokocs, administratorul societăţii care distribuie aceste biciclete.

O bicicletă pentru trei persoane costă 2.300 de lei, faţă de 1.800 de lei cu cât se poate cumpăra o bicicletă cu două locuri.

“Aceste biciclete pot fi foliste şi de nevăzători. Aceştia pot să pedaleze alături de cineva care îi donduce. Toate cele trei pedale funcţionează în acelaşi timp. Bicicleta are 24 de viteze şi este foarte uşor de condus”, a mai spus Krokocs.

Cei de la Csepel sunt specializaţi şi în producţia de biciclete pentru persoane cu handicap. Acestea au cadrul forte jos, ca persoana cu dizabilităţi să se poată dea uşor jos, iar ghidonul este reglabil. Tot pentru persoane cu dizabilităţi sunt şi bicicletele cu treu roţi. Preţurile lor sunt între 1.000-1.200 de lei.

La mare căutare în occident sunt şi bicicletele electrice. Acestea au cinci viteze şi ajung până la 35 de kilometri pe oră, la o autonomie de 25 de kilometri. O asemenea bicicletă electrică costă 3.000 de lei.
 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: