Analiză De ce se îmbogățește Bucureștiul, în timp ce alte regiuni sărăcesc. Explicațiile unui economist
Economia României s-a dezvoltat foarte diferit de la o regiune la alta în ultimii ani. În București-Ilfov, PIB-ul real, adică valoarea bunurilor și serviciilor produse în regiune, fără efectul scumpirilor, a crescut cu 33% între 2019 și 2024. În același timp, în Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia economia a scăzut cu peste 10%. Economistul Cristian Păun a explicat pentru „Adevărul” de unde vin aceste diferențe și care ar putea fi soluțiile.

Eurostat a analizat cum au evoluat 244 de regiuni din Uniunea Europeană între 2019, ultimul an înainte de pandemie, și 2024.
În această perioadă, economia UE a crescut cu 5,6%. Dintre regiunile analizate, 197 au înregistrat creșteri, iar 46 au rămas sub nivelul din 2019.
București-Ilfov se află printre regiunile cu cele mai mari creșteri. PIB-ul real al regiunii, care înseamnă valoarea bunurilor și serviciilor produse fără efectul creșterii prețurilor, a fost în 2024 cu 33% mai mare decât în 2019.
Situația este foarte diferită în alte zone din țară. Sud-Muntenia a înregistrat o scădere de 13,5%, iar Sud-Vest Oltenia una de 11,3%. Cele două se numără printre cele cinci regiuni din UE unde economia a scăzut cu peste 10% în perioada analizată.
Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București, spune că una dintre explicații este faptul că o mare parte din activitatea economică a României s-a concentrat în capitală și în alte câteva orașe mari.
„Dezvoltarea economică este concentrată într-un număr relativ redus de centre urbane, în special în București, în timp ce alte regiuni nu reușesc să atragă suficiente investiții și activități economice cu valoare adăugată ridicată. Nu vorbim doar despre o diferență de ritm de creștere, ci despre două modele economice diferite”, a explicat Cristian Păun pentru „Adevărul”.
De ce Bucureștiul a crescut atât de mult
Bucureștiul are un avantaj pentru că aici se află multe dintre marile companii, băncile, universitățile și instituțiile publice. Tot aici există mai multe locuri de muncă bine plătite și mai multe oportunități pentru cei cu studii și calificări.
„Companiile vin acolo unde găsesc angajați calificați, infrastructură și acces la piețe, iar oamenii se mută acolo unde există locuri de muncă mai bine plătite și oportunități profesionale mai numeroase. Un rol important l-a avut dezvoltarea serviciilor IT, a serviciilor financiare, a consultanței, a telecomunicațiilor și a serviciilor externalizate pentru companiile internaționale”, spune profesorul.
Bucureștiul atrage și oameni din alte județe. Mulți vin pentru facultate sau pentru un loc de muncă și aleg apoi să rămână aici pentru mai multe oportunități. Astfel, Capitala câștigă forță de muncă, în timp ce regiunile din care pleacă acești oameni o pierd.
Ce se întâmplă în Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia
Problemele celor două regiuni sunt diferite. Sud-Muntenia are zone industriale bune, dar are și județe în care agricultura ocupă încă un loc important, iar posibilitățile de angajare sunt mai reduse.
PIB-ul României a scăzut în primul trimestru din 2026. Datele INS indică o ușoară reducereSud-Vest Oltenia se confruntă și cu schimbările prin care trec unele industrii tradiționale, în special sectorul energetic. La acestea se adaugă infrastructura, lipsa investițiilor și scăderea populației active.
„Principala problemă a celor două regiuni este combinația dintre o structură economică insuficient diversificată, infrastructura deficitară, investițiile insuficiente în activități cu valoare adăugată ridicată și pierderea treptată a populației active. Nu lipsa potențialului economic reprezintă problema principală, ci dificultatea de a transforma acest potențial în investiții, locuri de muncă și productivitate mai ridicată”, explică Cristian Păun.
Ce înseamnă pentru oamenii care locuiesc aici
Diferențele dintre regiuni nu sunt doar niște procente într-o statistică. În zonele cu mai puține investiții există mai puține locuri de muncă bine plătite. Tocmai de aceea, majoritatea tinerilor aleg să plece către București, Cluj, Timișoara sau în străinătate.
„Acolo unde există mai puține investiții și companii cu productivitate ridicată, cererea pentru forța de muncă este mai redusă, iar posibilitățile de creștere salarială sunt mai limitate. Odată cu plecarea populației active, scad consumul local, baza de impozitare și atractivitatea regiunii pentru noi investiții”, arată economistul.
Diferențele se văd și pe piața muncii. Potrivit datelor Comisiei Europene pentru 2025, rata de ocupare a persoanelor cu vârste între 20 și 64 de ani era de 81,1% în București-Ilfov, față de 68,3% în Sud-Muntenia și 61,7% în Sud-Vest Oltenia.
Profesorul atrage atenția că plecarea oamenilor poate crea un cerc greu de rupt. O regiune care pierde populație activă devine mai puțin atractivă pentru noi investiții, iar lipsa investițiilor îi poate determina și pe alți oameni să plece.
Diferențele ar putea crește în următorii ani
Decalajul dintre Capitală și regiunile mai slab dezvoltate ar putea deveni și mai mare dacă acestea nu reușesc să atragă investiții și să creeze locuri de muncă mai atractive.
Cristian Păun spune că fondurile europene pot ajuta, dar simpla cheltuire a banilor nu este suficientă. Contează în ce sunt investiți: drumuri și alte proiecte de infrastructură, activități productive, parcuri industriale sau pregătirea oamenilor pentru meseriile de care au nevoie companiile.
„Problema nu este că Bucureștiul se dezvoltă prea repede, ci că alte regiuni se dezvoltă prea lent sau chiar înregistrează contracții economice. Soluția nu poate fi încetinirea dezvoltării capitalei, ci crearea unor poli economici regionali competitivi. Fondurile europene pot avea un rol esențial, însă simpla lor absorbție nu garantează reducerea decalajelor”, spune profesorul.
Economistul consideră că România se dezvoltă deja „cu două viteze”: Capitala și zona din jurul ei atrag investiții, oameni și locuri de muncă bine plătite, în timp ce unele regiuni pierd populație și oportunități.
„Fără investiții productive și o politică regională coerentă, aceste diferențe se vor transforma din decalaje economice în decalaje sociale tot mai greu de recuperat”, avertizează Cristian Păun.
Datele Eurostat arată astfel o Românie în care diferențele dintre regiuni rămân mari. În timp ce București-Ilfov continuă să atragă investiții și oameni, pentru regiunile rămase în urmă provocarea este să creeze suficiente locuri de muncă și oportunități pentru ca oamenii să aibă motive să rămână.




















































