Netanyahu a anunțat că pregătește o „mare surpriză” pentru Autoritatea Palestiniană. „Am transformat Orientul Mijlociu” | adevarul.ro

Netanyahu a anunțat că pregătește o „mare surpriză” pentru Autoritatea Palestiniană. „Am transformat Orientul Mijlociu”

Publicat:
0
1 live

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat vineri, 23 octombrie, că pregătește o „mare surpriză” pentru Autoritatea Palestiniană, după ce a ordonat o amplă operațiune militară în Cisiordania.

Benjamin Netanyahu
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia

„Am transformat Orientul Mijlociu. Am spus că vom schimba lucrurile și am făcut-o”, a declarat liderul israelian. „Și pentru Autoritatea Palestiniană se pregătește o surpriză foarte mare”, a adăugat el, fără a oferi detalii, notează Le Figaro.

Declarațiile au loc în contextul în care Israelul a ordonat pregătirea închiderii totale a Cisiordaniei după ce doi palestinieni înarmați au deschis focul în apropiere de Hebron, rănind cel puțin cinci persoane.

Armata a instituit deja blocaje rutiere și restricții în mai multe localități palestiniene din zonă.

În urma incidentului, Netanyahu a convocat o reuniune de urgență cu membrii cabinetului de securitate și cu responsabili din structurile militare și de informații. Premierul a acuzat Hamas că ar fi pregătit un atac de amploare împotriva civililor israelieni, fără să prezinte public detalii care să susțină această afirmație.

„Soldații noștri curajoși au dejucat acest atac cu curaj și hotărâre”, a transmis Netanyahu, potrivit Associated Press.

Atacul are loc cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare programate pentru marți, 27 octombrie, în care Netanyahu încearcă să obțină un nou mandat de premier.

Securitatea națională și războiul declanșat după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 rămân teme centrale ale campaniei electorale. Violențele din Cisiordania și măsurile de securitate impuse de guvern ar putea amplifica tensiunile politice în ultimele zile înaintea votului.

Situația rămâne tensionată, iar amploarea restricțiilor care vor fi aplicate depinde de deciziile autorităților israeliene în urma atacului.

Ce este Autoritatea Palestiniană

Autoritatea Palestiniană (AP), înființată în 1994 în urma acordurilor de la Oslo dintre Israel și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), este organismul de guvernare condus de Fatah, care exercită un control civil parțial asupra enclavelor palestiniene din Cisiordania ocupată de Israel.

Autoritatea a controlat și Fâșia Gaza până în 2007, când Hamas a preluat controlul asupra teritoriului, în urma confruntărilor cu Fatah.

De atunci, Autoritatea Palestiniană își menține revendicarea asupra Gazei, însă Hamas exercită controlul de facto asupra acesteia.

În baza acordurilor de la Oslo, Autoritatea Palestiniană are atribuții administrative și de securitate în anumite zone din Cisiordania, în timp ce Israelul păstrează controlul asupra altor teritorii.

Din 2013, Autoritatea folosește denumirea „Statul Palestina” în documentele oficiale, fără a afecta rolul OEP de reprezentant al poporului palestinian.

Statul Palestina este recunoscut de numeroase țări și are statut de stat observator nemembru la ONU din 2012. Autoritatea Palestiniană este însă criticată pentru caracterul autoritar al guvernării, încălcări ale drepturilor omului și reprimarea jurnaliștilor și a vocilor disidente.

Nu au mai avut loc alegeri generale de peste 15 ani.

Top articole

Partenerii noștri