Festivalul Plai 2019 propune 11 concerte world music, filme, expoziţii şi peste 60 de activităţi menite să nască pasiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalui PLAI din acest an ne va plimba prin diferite colţuri ale lumii. Organizatorii au pregătit 11 concerte world music, proiecţii de filme, expoziţii, foodcourt şi peste 60 de activităţi menite să nască pasiuni.

Plai 2019 se va desfăşura în perioada 13-15 septembrie, în ograda Muzeului Satului Bănăţean.

Anul acesta publicul va fi surprins cu un alt tip de amenajare a festivalului, intrarea făcându-se pe lângă Grădina Zoologică

„Cunoaştem valoarea şi potenţialul Muzeului Satului Bănăţean, iar anul acesta ne dorim să aducem la lumină o parte mai puţin vizitată a sa. Cea de-a 14 a ediţie ne va găsi într-un nou cadru în incinta muzeului, un spaţiu pe care ne dorim să îl explorăm şi descoperim alături de participanţi”, anunţă organizatorii Plai.

Plai va aduna peste 50 de proiecte noi şi vechi, adulţii şi copiii se vor juca, vor picta şi desena, vor povesti, vor citi şi asculta poveşti tradiţionale japoneze, se vor relaxa cu yoga şi mindfulness, vor învăţa să facă fotografii frumoase cu telefonul.

Se vor lăsa purtaţi pe ritmuri pe timp de zi alături de DJ locali sau vor lua parte la sesiuni de muzică improvizată, vor pătrunde cu grijă în tainele universului înstelat, alături de Societatea Română pentru Astronomie Culturală carene va călăuzi pas cu pas printre stele, planete şi meteoriţi. 

Ateliere de inginerie genetică, de ilustraţie, de cioplit în lemn, de făcut coroniţe din flori, de făcut cosmetice naturale, introducere către primii paşi de kizomba. Degustări de vin, cafea şi ciocolată, mâncare tradiţională arabă şi din Afganistan, alături de migranţi şi refugiaţi stabiliţi în Timişoara, dar şi posibilitatea de a avea o experienţă de fine dining în curtea unei case din cadrul muzeului.

“Ashoka este cea mai mare organizaţie globală de promovare şi susţinere a antreprenoriatului social şi inovaţiei sociale. Ei conectează şi susţin comunităţi de Change makers pentru a creşte impactul soluţiilor în depăşirea problemelor sistemice. La festival vom vorbi despre abilităţile necesare de care orice tânăr are nevoie pentru a ajuta la rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea: empatia, lucrul în echipă, leadership colaborativ şi rezolvarea creativă a problemelor”, mai spun cei de la Plai. 

Imagine indisponibilă

În “Hambarul cu jocuri video” nostalgicii se pot juca pe console retro, arcade, un de le va sta la dispoziţie şi un Tetris uriaş, iar pentru cei care prefer mişcarea, vor avea de ales între handball, frisbee, badminton, ping pong şi fotbal American.

“Întreabă psihoterapeutul” este un proiect dezvoltat alături de Ancuţa Coman, pentru cei care s-au întrebat vreodată cum este să stai de vorbă cu un psihoterapeut, în cele trei zile de festival timp de 10 minute pot povesti despre ei, Ancuţa va răspunde la curiozităţile pe care le au. 

Festivalui PLAI din acest an ne va plimba prin diferite colţuri ale lumii. Organizatorii au pregătit 11 concerte world music. Iată programul muzical din acest an.

Vineri 13.09

19.00 SonidoTupinamba

20.30 Nubyan Twist

22.00 Bebel Gilberto

23.45 Panjabi MC

Sâmbătă 14.09

19.00 Balkan Taksim

20.30 Amira Kheir

22.00 Red Baraat

23.45 Bosq

Duminică 15.09

19.00 47Soul

20.30 Orange Blossom

22.00 Gili Yalo

Abonamentul Festivalului Plai poate fi achiziţionat la preţul de 98 de lei, online pe www.plai.ro, şi fizic de la librăriile Cărtureşti. În perioada festivalului valoarea abonamentului va fi de 118 lei, iar biletele pentru o zi de festival vor putea fi achiziţionate la 78 lei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite